Direcția de Finanțe Publice a Consiliului Raional exprimă sincere regrete, sentimente de adâncă durere, compasiune și profunde condoleanțe șefului direcției și colegului Octavian Banaru, familiei îndoliate, rudelor în legătură cu trecerea în eternitate a celui care a fost și nu mai este ȘTEFAN BANARU, fost soț, tătic, bunel exemplar, grijuliu, cu o inimă mare.
Împărtășim durerea pierderii, suntem alături în aceste momente de incomensurabilă durere și pierdere. A rămas pentru totdeauna un gol neacoperit în inimile celor care l-au iubit și-i vor păstra pe veci amintirea.
Îndoliat coleg, familie, rude,… Oricât de mare ar fi durerea pe care o trăiți… Oricât de profunde au fi regretele, care Vă copleșesc… suntem convinși că OMUL ȘTEFAN BANARU- părinte, soț, bunel, rudă, fost coleeg și vecin – va trăi mereu… va trăi în inimile și sufletele celor care l-au cunoscut atâta timp cât vor ține aprinsă flacăra iubirii și dragostei pe care i-o poartă. Și pentru că a trăit în lumină, cu toții ne rugăm la Bunul Dumnezeu să-i dea lumină și acolo, în lumea celor sfinte.
Exprimăm profunde condoleanțe și întreaga compasiune lui Octavian Banaru, familiei, tuturor celor care-L deplâng.
Dumnezeu să-L ierte pe regretatul ȘTEFAN BANARU și să-L odihnească în pace.
Direcția Finanțe Publice a Consiliului raional
În aceste clipe de adâncă tristețe, pline de lacrimi și durere, este foarte greu să găsim cuvintele care ar putea alina marea pierdere – moartea tatălui – ȘTEFAN BANARU. Golul imens și fără margini lăsat în urmă nu poate fi acoperit de nimeni și nimic. Regretatul avea un suflet nobil, de o înaltă inteligență, modestie și cumsecădenie rară, mereu săritor la nevoie. Va rămâne în inimile și memoria noastră un model de adevărat om, soț, tătic, bunel coleg, prieten, vecin…
O lumânare aprinsă și gândurile noastre de susținere. Suntem alături de soții Octavian și Marina Banaru, de întreaga familie îndoliată.
Exprimăm sincere condoleanțe, compasiune colegei Maria Banaru șefa Serviciului Psiho-Pedagogic soției, copiilor, nepoților, rudelor, tuturor celor care-L deplâng.
Bunul Dumnezeu să-L așeze unde toți drepții se odihnesc.
Direcția Educație Sângerei