Urările noastre de bine către Dvs. cu ocazia zilei de naștere nu ar încăpea nici într-o adresă, nici într-un mesaj. Ele vin de pretutindeni: din inimile noastre, de la înălțimea clădirilor care le înălțați , din armonia apartamentelor în care locuim și care vă poartă numele de făuritor al lor, cel care sunteți. Ne parte bine că V-am cunoscut, fie că suntem parte a echipei sau beneficiari suntem încântați de cumsecădenia și omenia Dvs. Prin munca care o oferiți noi avem un viitor la Sângerei și orașul câștigă modernitatea sa , frumusețea imaginii sale, și construiește viitorul. De unde dăruiți, Dumnezeu s-ă Vă înzecească, căci nu numai construiți case moderne, dar și salvați suflete, destine de om, de familii de la greu, de la situații care vă depășesc. Sunteți un generos. Aveți grijă și cel mai sărman să aibă cu ce trăi. Prin tot ce faceți , dar și prin aceste gesturi de inimă bună, suntem omul frumos al orașului și raionului Sângerei, și al diasporei.






