Din punct de vedere istoric, Marea Unire din 1918 a fost procesul cronologic memorabil în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români (România, Basarabia, Bucovina și Transilvania) s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național – România Mare. Etapele preliminare ale Marii Unirii au fost mișcările de emancipare și eliberare națională din Transilvania, Bucovina și Basarabia la mijlocul sec. XIX – începutul sec. XX.
În acea perioadă, românii din Transilvania și Bucovina, aflați sub ocupația habsburgică sunt supuși unor politici masive de deznaționalizare și asimilare, promovate de autoritățile maghiare. Politica de deznaționalizare a provocat numeroase manifestări de protest cu caracter național. La fel și Basarabia, care începând cu anul 1812 până în 1917 a reprezentat o gubernie a Imperiului Rus, este supusă unei politicii coloniale de rusificare intensă din partea administrației țariste. Rusificarea aparatului de stat, cât și a populației de rând, interzicerea utilizării limbii române în școli și biserici, lipsa drepturilor naționale și democratice au cauzat o serie de mișcări de eliberare națională cu scopul obținerii independeței și recunoașterii constituționale a națiunii române.
Basarabia va fi prima provincie care se va uni cu România. Tendințele procesului de unificare iau naștere în primăvara anului 1917, când ca urmare a crizei Imperiului Rus în urma revoluției din martie 1917, este constituit Partidului Național Moldovenesc, cu scopul de a extinde principiile naționale. Astfel, peste câteva luni datorită eforturilor Partidului Național Moldovenesc, are loc o serie de reforme ce prevedeau întroducerea alfabetului latin în școli și transformarea lor din “școli rusești” în “școli moldovenești”, trecerea gimnaziilor și seminarelor teologice la instruirea în limba română, ș.a…
continuarea o puteți citi în ziarul numărul 12 din această săptămână
