DISTRIBUIȚI

Între mai mulți fermieri Victor Cotlău din Leușeni, Teleneşti mai e cunoscut și prin pasiunea sa faţă de poezie. Or, nici un concurs organizat de biblioteca locală și cea raională nu se desfăşoară fără participarea sa. Odată, împreună cu nepotul său Victoraș au participat la concursul ”Ring„ organizat de biblioteca raională, de unde s-au întors cu o diplomă de mențiune.

Poezia pentru dumnealui este un fel de ”plăcere nevinovată” pentru timpul liber. Patria, Credința, domnia lui Ştefan cel Mare sunt temele sale preferate. Iar preocuparea principală, căreia i se dedică de două decenii, este agricultura. Are pe cotele sale o plantaţie de viţă de vie Sovignon și Izabela, dar și o livadă de pruni de soiul Stenley.
”Suntem în zona de codru, cu terenuri în pantă, nepotrivite pentru cereale. Viticultura și pomicultura ar fi o alternativă bună pentru noi dacă statul ar avea grijă să ne putem vinde producția. Am în anul curent o roadă record de prune, dar pe care n-am cui s-o vând – fabrica nu mai vrea să le ia, uscătoriile – la fel. Câte ceva vindem cu ţârâita la piață”, ne spune fermierul.
Așa și o duce – două zile culege, a treia zi vinde prunele la Telenești. Nu se plânge de viață, ne spune doar că în țara asta este destul loc și pentru lucruri mai bine.

Continuarea citiți în n.46 din 12 noiembrie 2021