Veritas era zeița Adevărului cel pur,
Cea mutată-n văgăună din al cerului azur.
Dar cum oare-a fost creată? E o taină, un mister.
Totuși, ar fi o legendă despre sacrul Adevăr.
În vremuri îndepărtate, la al vieții început,
Prometeu furase focul, făcând oamenii din lut.
A creat, și zi și noapte, oamenii de pe pământ,
Până când muza stelară îi intrase-adânc în gând.
A făcut atunci statuia unei zeități din cer
Și-a numit-o cu ardoare Veritas sau Adevăr.
Chiar atunci însă la ușă apăru un slujitor,
Ce-avea numele Minciuna, chip frumos, cuceritor.
Cu vorbe lingușitoare, îl minți pe Prometeu,
Că era chemat în grabă la Zeus, Regele Zeu.
Prometeu rugă Minciuna să rămână-n casa lui.
Și-n cuptor pe rând să ardă câteva dintre statui.
Cum rămase-n casă singur, curiosul slujitor,
Începu să plagieze Adevărul cu mult spor.
A creat cu măiestrie, străduind, după model,
Încât, privite alături, arătau statui la fel.
Dar când îi rămase numai picioarele de sculptat,
Chiar atunci, ca o pedeapsă, lutul i s-a terminat.
Prometeu, venind acasă, a rămas impresionat!
Cât talent avea Minciuna când era de plagiat!
Măgulit de-asemănare, a ars ambele statui,
Insuflându-le viață, cu lumina focului.
Statuia fără de picioare Falsitate se numea
Și de-atunci, în lumea mare, pe-Adevăr îl însoțea.
Dar Minciuna, slujitorul cel viclean, invidios,
Își dorea ca Falsitatea să meargă și ea pe jos,
Să întreacă Adevărul, sau chiar locul să i-l ia,
Și în mintea-i trădătoare planul-i negrul încolțea.
Într-o zi, pe când afară soarele frigea torid,
Ea chemă jos în fântână Adevărul cel timid.
Ambii straiele-și lăsară, coborând pe scări la băi.
Se scăldaseră în apă, printre razele văpăi.
În scurt timp însă Minciuna, cum era de așteptat,
A fugit iute afară. Toate straiele-a furat.
Și a dispărut în lume, praf împrăștiat de vânt,
Înșirând în drum Minciună, în tot colțul pe pământ.
Adevărul însă, bietul, gol-goluț, ieși și el
Și începu în lung să umble, căutându-l pe mișel.
Dar Minciuna greu se află, îmbrăcată-n Adevăr,
Adevărul veritabil nu-i crezut, e pur mister.
Umblă, nedorit de nimeni, prigonit, flămând, desculț,
Lumea nu vrea să cunoască Adevărul gol-goluț…
În schimb, cu măreață faimă, pe pământ până în cer,
Forfotește-n slăvi Minciuna îmbrăcată-n Adevăr!
(Repostare)
P.S. M-am inspirat din cele două mituri care se cunosc despre adevăr și din cele 4 picturi ale artistului Jean-Léon Gérôme, care se numesc
