Cu munca eroică a Dumneavoastră, cu prețul propriei vieți și sănătăți ați salvat sute de mii de alte vieți omenești. Apreciem sacrificiul Dumneavoastră și conștientizăm că ați primit lovitura pentru noi toți. Cei ce ați participat la acele operațiuni ați fost și rămâneți pentru noi eroi. Dumneavoastră, împreună cu sute de mii de oameni ați luptat cu acea catastrofă, ați luptat fără arme, unii fără echipamente speciale și fără nici o pregătire.
Durerea în inimile noastre nu a trecut nici astăzi. Ne exprimăm recunoștința față de toți participanții la lichidarea consecințelor avariei, față de eroii care și-au pierdut viața în urma bolilor survenite, iar compasiunea pentru familiile lor rămâne nelimitată.
Tragedia din 26 aprilie 1986 ne-a oferit o lecție dură, care este actuală mai ales în perioada aceasta, când o lume întreagă condamnă războiul din Ucraina. Este o nouă provocare globală, cu care trebuie să luptăm la fel de uniți și solidari, așa cum am procedat atunci, ca să protejăm generațiile care vin.
Vă mulțumim, dragi veterani, pentru că sunteți cei care prin acțiunile voastre, dați dovadă de verticalitate și curaj, servind drept exemplu pentru societate. Ne închinăm în fața durerilor și amintirilor pe care le mai purtați. În numele Consiliului raional Sângerei vă doresc să aveți parte de sănătate, liniște și bunăstare în familie, să mențineți puterea de a depăși greutățile vieții, iar timpul și persoanele dragi să vă aline suferințele.