Va apărea o nouă carte de cântece pentru grădinițe

Va apărea o nouă carte de cântece pentru grădinițe

45
DISTRIBUIȚI

Intenționez să mai scot la lumina zilei încă o culegere de cântece. Va fi a 15-ea la număr, nutrind că va fi de folos colegilor din instituțiile preșcolare, dar și celor din clasele primare. Dar am și unele îndoieli: atât cât avalanșa de înregistrări audio( casete, discuri, stihuri ) vor fi folosite în exces și copilașii vor fi siliți să imită aceste înregistrări. Riscăm să afectăm auzul lor, coardele vocale, fiind suprasolicitate. Vor suferi și ele,vor fi văduviți de educația muzicală tradițională care presupune: dezvoltarea vocii, a auzului, al simțului ritmic, dezvoltarea memoriei,dicției. Un compartiment important este  audierea muzicii la care propunem copiilor muzică liniștită, duioasă, tristă, veselă, patriotică. Goana după modern subminează cântecele și dansurile copilărești, jocurile distractive și în consecință, conștient înstrăinăm copii de arta națională.

Astăzi persoanele de 30-40 de ani nu pot porni o sârbă, alt dans din coreografia națională, nu știu un cântec integral, iar noi ne încăpățânăm să afirmăm că suntem un neam talentat. Acesta e situația la moment, dar mâine? De ce ne detașăm de cultura noastră națională, mărind aria pseudoculturii. Maimuțăreală cu mișcări „ contemporane”, cu muzică care sparge timpanele,copii se prezintă în fața părinților. Și aceștia frenetic aplaudă, neconștientizând că tolerând astfel de acțiuni, ei devin groparii culturii naționale. Astfel îndepărtând și înstrăinând copiii de rădăcini, de zestrea noastră spirituală. Mai vrem să ne respecte oaspeții, când noi, băștinașii, călcăm pe cele sfinte. Mai poate fi vorba de respectarea particularităților de vârstă,  când celebrul vals a lui Eugeniu Doga, recunoscut de lumea întreagă, colegii îl propun copiilor de 4-5 ani. La fel se procedează cu Polca din bătrâni, cu Sârba de la Nord… Micuților din grădiniță, celor mai răsăriți, suntem datori să le propunem materiale conform vârstei și capacităților acestora. Numai în așa mod copii vor asimila și vor păstra în suflet cele însușite.

Astăzi  mai multă grijă acordăm trupului decât sufletului. Copiii sunt inocenți, sunt coală imaculată care se mai numește fila cea dintâi. Vârstnicii sunt datori să o împodobească cu tot ce are mai de preț neamul, mai frumos, mai necesar pentru dăinuirea acestuia. Cu slow-urile și distracțiile gălăgioase, moderne, cu cântecele departe de a fi copilărești, noi harnic contribuim la îmbătrâni-rea copiilor, la  secătuirea sufletelor acestora și aceasta se va numi crimă mai târziu. Să ajutăm trupul să crească să se întărească, dar de suflet să avem deosebită grijă. Dicționarul limbii române: suflet bun, a avea suflet bun,a i se lua de pe suflet, a se pune pe suflet. Să ni se pună și nouă pe suflet dorința de a educa o generație sănătoasă, capabilă să primească în suflet Lumină, Dragoste, Bunătatea, Hărnicie, Dor, Respect. De altfel își vor face loc, se vor cuibări în sufletele curate ale copiilor alte calități de care mai târziu vom avea de suferit noi și întreaga societate. Încercați să asigurați neamului nostru un viitor de nota zece și nici odată neamul n-o să sece.

 Mihai Ungureanu