Campionatul raional a luat sfârșit. Până în ultima etapă s-a dus lupta pentru apreciere echipei câștigătoare a campionatului între echipele „Spicul„ Chișcăreni și ”Atletic„ Copăceni. La diferența de două puncte echipa „Spicul„ a devenit campioană a anului fotbalistic 2023. Pe locul doi s-a clasat echipa „Atletic” Copăceni și pe locul trei echipa ”Cristal” Biruința.
Ultimul acord a sezonului de fotbal a fost petrecerea meciurilor la Cupa de Prestigiu, care au avut loc pe data de 5 noiembrie pe stadionul ”Olimpiada-80” din or. Sângerei. Au participat echipele din grupa „A” „Atletic” Copăceni, ”Cristal” Biruința, ”Avântul” Prepelița și ”Pișcevic” Țambula deținătoarea Cupei raionului a anului curent.
În primul meci s-au întâlnit echipele Pișcevic și Avântul, meciul a decurs într-un tempo rapid și ambele echipe au depus multă forță pentru a învinge. Timpul regulamentar de jos s-a finalizat cu scorul de 1:1, de menționat că pe parcursul meciului fotbaliștii echipei ”Avântul” au ratat o lovitură de la 11 metri. Au urmat loviturile de departajare la care mai precis au fost cei din echipa ”Pișcevic”, care au realizat pentru lovituri, iar cei din echipa ”Avântul„ numai trei. Al doilea meci între echipele Atletic și Cristal s-a desfășurat mai academic, mai lent cu superioritatea echipei Atletic care și-a câștigat meciul cu scorul 2:0.
Echipele învingătoare Pișcevic și Atletic au jucat meciul hotărâtor pentru cupă, ambele echipe au demonstrat dorința prin jocul tehnic și frumos susținut cu aplauze din partea amatorilor de fotbal prezenți în număr mare pe stadion.
La final, cele două reprize scorul final este 1:1. Soarta echipei s-a hotărât la loviturile de la 11 metri. Mai norocoși au fost cei de la Pișcevic care au mascat de patru ori, iar cei de la Atletic numai de două ori, și ca rezultat echipa Pișcevic Țambula în anul acesta a câștigat Cupa de Prestigiu și le adresăm felicitările noastre.
ARF Sângerei a organizat pentru echipele din grupa B clasate pe primele două locuri Cupa mică de prestigiu pentru care au jucat echipele ”Steaua” Iezărenii Vechi și „Succes” Bilicenii Vechi. Favorita de a câștiga cupa era echipa ”Steaua”, dar dârzenia și jocul echipei Succes, neașteptat destul de bun pe toate pozițiile nu le-a permis realizarea visului.
Fotbaliștii ”Succesului ” au marcat de trei ori în partea adversarului și pe merite au devenit deținătorii Cupei mici de prestigiu.