Ultimele ploi torențiale au făcut ravagii

Ultimele ploi torențiale au făcut ravagii

142
DISTRIBUIȚI
Poză-simbol

Ploile torențiale, vânturile puternice și grindina deasă, căzute în ultimul timp, au făcut ravagii în mai multe localități ale raionului. Ploile au fost atât de puternice, că au spălat solul, înnămolit drumuri, inundat grădini, fântâni, beciuri, casele oamenilor, unele bazine acvatice au ieșit din vietură … Ploile au compromis suprafețe mari de culturi agricole. Vântul puternic a smuls de pe acoperișuri foi de ardezie, pricinuind pagube enorme.

Metereologii ne-au tot avertizat despre posibile ploi torențiale, vijelii, grindină. Ultimele ploi au fost ca un preludiu la torentul de ploi din anul curent, când parcă se adunaseră toți norii existenți de asupra orașului Sângerei și nu numai. La început mai domol, ca mai apoi să curgă necruțător din cer, de parcă se făcuse o gaură în norii de plumb de asupra raionului în întregime. Nu se mai vedea nici cer, nici pământ. Străzile cu o pantă mai înclinată se transformaseră în torente puternice, iar pâraele- în râuri tumultoase. Apele curățau totul în calea lor- pietre, bușteni, gunoaiele de pe marginea drumurilor, planțații agricole- croindu-și loc prin grădini, beciuri și chiar prin casele oamenilor.
A doua zi dimineața, primara de Sângerei Rodica COJOCARU, împreună cu angajații Întreprinderii Municipale a Direcției de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe au întreprins un raid prin oraș, apoi au scos mijloacele tehnice disponibile la curățirea drumurilor de nămol și gunoaielor aduse.
Luni, la ședința operativă a președintelui raionului, colaboratorii Secției Situații Excepționale Sângerei au informat audiența despre prejudiciul în urma ploilor și grindinei căzute pe teritoriul raionului. În aceiași zi a fost convocată Comisia raională pentru Situații Excepționale, în cadrul căreia s-a analizat consecințele ploilor torențiale de ultimă oră și estimat pagubile.
Potrivit informației comisiei, multe localități din raion au avut de suferit din cauza ultimelor ploi și a grindinei. …

continuare o puteți citi în numărul 21 al ziarului din această săptămână