DISTRIBUIȚI

Tudor Deliu, candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova recent s-a aflat la Sângerei.
În incinta Casei raionale de Cultură el s-a întâlnit cu susținătorii partidului din care face parte, cât și cu viitorii susținători ai candidaturii sale în scrutinul electoral din1 noiembrie, curent. Președintele Organizației Teritoriale a PLDM, Ion Galus, a moderat întâlnirea candidatului cu alegătorii săi și l-a prezentat pe Tudor Deliu drept cel mai competent, curajos, devotat dintre toți membrii partidului, și un mediator de excelență: „PLDM printr-o decizie unitară a hotărât să înainteze candidatura sa la funcția de președinte al Republicii Moldova”, a accentuat președintele Galus în mesajul său de prezentare.
Tudor Deliu a susținut un dialog sincer și onest cu participanții la întâlnire. Viitorilor săi alegători nu a promis pensii or salarii majorate. Participanții la întâlnire au avut în fața lor un candidat care optează pentru un președinte care unește și nu dispersează cetățenii săi, iar programul său electoral nu sunt promisiunile multe și deșarte, dar este însăși Constituția Republicii Moldova. Deliu își propune să fie un președinte care să scoată țara din izolarea în care a plasat-o actualul președinte: „Vreau să fiu un președinte al păcii între partidele politice, între structurile statului, între toți cetățenii …”
Participanții la întâlnire l-au ascultat și au acceptat discursul candidatului, fără promisiuni, fără laude deșarte și au aplaudat conceptul său de președinte, semn că acceptă un altfel de președinte, riguros aliniat Constituției R. Moldova.