Tristețea este rana sufletului

Tristețea este rana sufletului

103
DISTRIBUIȚI

Tristețea este rana sufletului

Nu fiecare zi e plină de lumină. Mai sunt și dintre cele sumbre. Dar important este nu cum e timpul afară ci cum te simți sufletește.

Mă apasă o tristețe profundă și sunt mâhnit, pentru că oamenii nu vor să-și schimbe viața, nu se întorc cu fața spre Dumnezeu, irosesc zile, ani, chiar întreaga viață pe lucruri de nimic.

Pe de altă parte, sunt conștient de faptul că nu sunt în stare să răstorn munții și să schimb mentalitatea, atitudinea, caracterul, năravurile și moravurile celor din jur.

Urmează să-mi schimb atitudinea față de tot  ce mă înconjoară. Să-mi schimb ochii.

Lumea necesită a fi acceptată și iubită așa cum este,  cel mult ajutată să tindă spre o viață îmbunătățită. Dumnezeu este cel care face minuni, noi doar îi cerem ajutorul pentru noi și pentru aproapele. Iată ce ne zice  Sf. Siluan Athonitul: „Sufletul, când se roagă pentru lume, știe mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, știe și care sunt nevoile oamenilor, și îl doare pentru ei. Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre întâmplări, și nici aia adevărat, ele aduc tulburare minții și adevărul tot nu-l vei afla: dar rugăciunea curăță mintea și ea vede mai bine totul.” Să ne corectăm vederea prin rugăciune.

Nu avem dreptul să lăsăm aripile în jos, nu e voie să cădem în deznădejde, ci să ne încredem în ajutorul Celui de Sus  și să luptăm pentru o viață înduhovnicită.

Foarte profund la acest capitol este Nicolae Steinhardt. Iată câtva spicuiri din operele sale: „ Există momente în care deznădejdea pare  fi singura soluție și numai strigătul instantaneu îi poate controla angoasa. Există și o fericire exaltată dacă, dacă în loc de a urla spui: îți mulțumesc, Doamne, că m-ai făcut om și m-ai înzestrat cu liberul arbitru. Pot răbda, pot îndura. Nu cârtesc, nu mă vait, nu mă dau bătut, mă țin tare, sfidez. Realitatea, o fac de rușine și ocară. Nu degeaba m-ai făcut om…În prezența valurilor vieții, a multiplelor furtuni, ispite, capcane, avalanșe, zgomote și furii, creștinul e dator să-L aleagă oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil – pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos!)…Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubiri ce se căznește să iasă din sufletele noastre Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare și în dăruire pentru cei din jur…”

Schimbându-ne atitudinea, apropiindu-ne de aproapele nostru, așa cum este, ne apropiem de Dumnezeu. Astfel, ne apropiem de dragoste, care face minuni, sparge ghețari, încălzește inima și ne face să ne bucurăm de viață, care e un dar de nedescris.

„Să iubim pe tot omul, din suflet, dar să nu ne punem nădejdea în niciunul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susțin Domnul, ne înconjoară mulțime de prieteni și toți vrăjmașii noștri sunt fără putere. Când însă ne părăsește Domnul, atunci ne părăsesc și toți prietenii și vrăjmașii dobândesc putere împotriva noastră. Dar și cel ce îndrăznește, bizuindu-se pe sine, v cădea cu cădere jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăși se va înălța” – ne spune Sf. Maxim Mărturisitorul.

Să alegem a fi în cetatea celor veseli și plini de viață în dragostea lui Hristos și norii tristeții se vor risipi.