În satul Pepeni 300 de evrei au fost uciși într-o zi, dintre cei 300 000 de evrei, romi, oameni care făceau parte din alte grupuri Moldova. Până în anul 1940, satul Pepeni, raionul Sângerei, trăia o comunitate mare de evrei, majoritatea dintre ei fiind comercianți. Soarta lor a fost una tragică. Or, odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în satul Pepeni a avut loc masacrarea evreilor. Ținta genocidului au fost anume evreii, considerați drept rasă inferioară de către regimul nazist. Omorârea lor era însoțită de o cruzime sadică. În timpul Holocaustului au fost uciși aproximativ șase milioane de evrei de toate vârstele, majoritatea fiind din Europa iar 300 fiind îngropați la Pepeni.
Holocaustul nu este drama unei națiuni aparte, este tragedia întregii umanități. Până acum, mulți credeau că umanitatea și-a învățat lecția, lecția Holocaustului și că lumea de după este alta. Din păcate, se pare că lecția nu a fost învățată. Pentru că Ziua de comemorare a victimelor Holocaustului capătă nuanțe și mai tragice, și mai îngrijorătoare, astăzi, când la vecinii noștri din Ucraina se duce un război nedrept.
La 27 ianuarie de Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului, la Pepeni, dar și în alte localități ale raionului, au avut loc evenimente dedicate aniversării celor 78 de ani la eliberarea lagărului de concentrare și de exterminare Auschhwtz-Birkenau. Cu acest prilej dimineața, la monumentul „ Mama îndureraților” s-au adunat profesori, liceeni, cetățeni ai localității, funcționari ai primăriei comunei Pepeni și Consiliului raional. S-a ținut un minut de reculegere, s-au depus flori în memoria victimelor Holocaustului.
„Să punem stavilă valului de ură și manipulare. Să identificăm și să eradicăm extremismul atunci când apare. Suntem obligați să nu rămânem tăcuți. Cele 300 de destine de la noi, trecute prin chin, sunt parte a memoriei noastre. Ele stau la baza educației generației tinere. Țin minte cum regretatul profesor de istorie din școala noastră, Andrei Vulpe, mi-a împărtășit amintirile despre vara anului 1941, când la Pepeni au fost uciși evrei, dintre care mulți erau prietenii și colegii lui de clasă.
La noi era o comunitate mare de evrei. Erau vreo 27-28 de familii. Acum pe acel loc este monumentul pe care scrie: „În memoria victimelor regimului nazist.” În Pepeni a fost unul din cele peste 50 de ghetouri care au existat în Moldova. Istoria lagărului din Pepeni este una tristă. Acesta a rezistat numai trei zile, până ce toți evreii care nu au reușit să fugă din sat au fost uciși. Măcelul a avut loc într-o zi după masă, când sorele încă era sus. Cadavrele împușcate au fost evacuate foarte repede. Au fost aduse căruțe din sat, au încărcat morții și i-au dus la carieră. La vreo patru kilometri de sat era o carieră de piatră cu gropi mari. Comunitatea noastră a fost marcată de „un drum al sângelui,” mă refer la traseul dintre satul Pepeni și dealul Bozdarevici, acolo unde au fost aruncate cadavrele evreilor masacrați în seara zilei de 16 iulie 1941. Asemenea evenimente sunt greu de trecut cu vederea,” spus pentru ziarul „ Ecoul nostru” viceprimarul comunei Pepeni, Sergiu Grosu.
În alocuțiunea sa, Ion Cebotari, președinte –interimar al Consiliului raional a menționat că indiferența legitimează crima. „ Și astăzi, ca și 78 de ani în urmă, sunt oameni care neagă realitățile. Suntem cu toții datori să păstrăm memoria evenimentelor de atunci și să nu uităm durerea și rușinea care s-a întâmplat în satul Pepeni, este o obligație morală. Important este ca trăirile și amintirile acestor oameni să fie cunoscute și consemnate.
Datoria noastră a autorităților publice locale, a societății civile, a fiecărui cetățean în parte este să acționăm împotriva oricăror forme a intoleranței, rasismului, urii, minciunii, să nu permitem să prindă rădăcini în țara noastră. ”
În acest an, instituțiile din Moldova s-au alăturat campanei globale #WeRemember de combatere a unor fenomene distrugătoare, precum antisemitismului, rasismul, intoleranței și xenofobiei.
Marcarea pe data de 27 ianuarie a Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost stabilită în 2005 de către ONU. Republica Moldova se numără printre coautorii Rezoluției, adoptate prin consens, a 20 ianuarie 2022, de către Adunarea Generală a ONU, care condamnă negarea Holocaustului ca eveniment istoric.