DISTRIBUIȚI

După ce premierul desemnat Natalia Gavrilița a reiterat că majorarea pensiei minime până la 2000 de lei este una dintre prioritățile viitorului Guvern, președintele Comisiei parlamentare Protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, a venit cu unele precizări.

„Câteva explicații în raport cu majorarea pensiei minime până la 2000 de lei pentru că văd mai multe discuții referitor la echitatea faptului că cei care au cotizat mai puțin vor beneficia de aceleași majorări ca și cei care au cotizat integral. Ceea ce prevede legea la moment în raport cu pensia minimă e că ea se acordă în cuantum complet celor care au un stagiu de cotizare complet la momentul pensionării. Cei care au un stagiu incomplet – primesc o pensie minimă diminuată proporțional stagiului nerealizat. Deci – 2000 pentru stagiu complet (la momentul pensionării) 2000 * stagiul realizat/stagiul complet pentru ceilalți. Toți vor beneficia de majorări, dar diferențiate”, a menționat deputatul PAS.
Dan Perciun a adăugat că urmează să se decidă dacă se va merge pe opțiunea prevăzută de actuală din lege, adică diferențierea în funcție de stagiu, sau vor fi identificate alte opțiuni.
„De pensie minimă beneficiază cei pensia calculată a cărora este sub pragul stabilit.

Continuarea citiți în n.31 din 6 august 2021

Sursa: Jurnal.md