Tot ce e frumos se întâmplă în primăria Cubolta

Tot ce e frumos se întâmplă în primăria Cubolta

34
DISTRIBUIȚI

Chiar dacă anul trecut, 2022 a fost unul dificil, primăria Cubolta  a reușit multe lucruri și proiecte care i-au bucurat pe cetățeni, i-au îndemnat să se implice și le-au inspirat încredere în viitor. Reprezentată de primarul Alexandru Sârbu, primăria a insuflat încredere investitorilor și s-a bucurat de mai multe investiții.

Comuna Cubolta își continuă drumul ascendent de dezvoltare, implementând diferite proiecte spre bucuria cetățenilor, care le oferă condiții de trai mai bune. Pentru realizarea relațiilor economice  durabile, la propunerea cetățenilor în localitate a fost amenajat terenul  cu suprafața de 6,5 ari  pentru amplasarea pieței agricole. În urma realizării obiectivului propus au fost plantați încă 30 de arbuști,  instalate tarabe pentru comerț și asigurată securitatea cetățenilor, prin construcția gardului. Ținând cont de reamplasarea geografică a localităților a fost necesară construcția a  două stații de așteptare, cu pavarea terenului adiacent. Un alt proiect finisat în anul trecut ține de modernizarea condițiilor în grădinița de copii, prin construcția unei săli de sport/ festive. Implementarea proiectului a fost posibilă, grație Agenției  pentru Intervenții și Plăți în Agricultură, care a susținut primăria cu 819 288,0 lei, alocați sub formă de grant ,costul total  al proiectului fiind de 1 276 120 lei. Potrivit estimării primarului,  APL a venit cu o contribuție de 306,832 lei. Altă sumă de 150 mii lei a fost   alocată grație votului majoritar al consilierilor raionali.

 Satul European a oferit oportunități multor primării din raionul nostru, inclusiv comunei Cubolta. Spre bucuria părinților și copiilor, dar și a primăriei, proiectul european a susținut  modernizarea  studioului pentru fanfară, obiectiv care necesita 458 290, 0 lei. Sumele au fost alocate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală. Astfel s-a reușit asigurarea accesibilității îmbunătățite pentru copiii comunei care doresc să studieze muzică. Primarul Alexandru Sârbu a ținut în vederea sa realizarea obiectivelor indicate în proiect, efectuându-se lucrările de reparație a stadionului. Grație acestei încrederi câștigate, a fost posibil procurarea mobilierului și  a instrumentelor muzicale.  Edilul este  satisfăcut de aceste realizări, care au mers pas în pas cu susținerea cetățenilor, care s-au implicat. El este recunoscător pentru contribuția fiecărui cetățean și  pentru  implicare civică.