Titanicul PĂUNESCU ar fi împlinit 81 de ani

Titanicul PĂUNESCU ar fi împlinit 81 de ani

20
DISTRIBUIȚI

20 iulie este ziua de naștere a lui ADRIAN PĂUNESCU. Astăzi poetul ar fi împlinit 81 de ani. Adorat, contestat, iubit și hulit, El rămâne în istoria culturii române un punct de reper pentru toate generațiile născute în limba și literatura română. Un punct de reper a cărei unicitate îi dă dreptul la Veșnicie.

Scriitor, jurnalist și om politic, ADRIAN PĂUNESCU s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, județul Bălți. Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o la Bârca, în județul Dolj și a făcut studii liceale la Craiova și la București. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București , fiind bursier, pentru un an, al Universității din Iowa-Statele Unite ale Americii.

Au trecut 14 ani de când regretatul și dragul nostru poet ADRIAN PĂUNESCU, cel care părea fără moarte nu mai este printre noi, mai pustiind o dată și așa pustiita noastră lume.

ADRIAN PĂUNESCU este unul dintre ultimii mari clasici căruia am avut șansa să-i fim contemporani. Un mare român și un amfitrion al versului limbii și literaturii române în care s-a contopit cu harul înnăscut de-a lungul întregii sale vieți.

Când se întâmpla să-l vedem pe poet, gândul ne ducea la un munte. Părea că tocmai a ieșit din stâncă, din grant. Un munte de om, de talent, de al nostru, atât de a-l nostru, încât, se părea, că  ne-a adunat toți munții acasă. Și ne-a mai adus și marea.

PĂUNESCU avea o inimă în care s-a adunat atâta dragoste pentru semeni, pentru Țară, pentru Basarabia, încât, de la o vreme, a devenit neîncăpătoare chiar și pentru un coș voinic.

Ne-a iubit pe noi, basarabenii, cu dragostea fratelui de frate. Și a cântat această dragoste, ca să știe toată lumea că este o mărgioară înstrăinată, însângerată.  Că așteaptă să fie tămăduită, să fie alinată.

Neîncetat a trecut Prutul și Nistrul, alături de GRIGORE VIERU și de ION și DOINA ALDEA TEODOROVICI, ca să ne  îmbărbăteze, atunci când obuzele explodau în chiar inima noastră.

În repetate rânduri, chiar și bolnav, venea la sărbătorile noastre naționale, ca să ne mai încurajeze și să rostească din suflet: „Și am venit să te salut, frate al meu de peste Prut”. Iar noi, spectatorii, regăsindu-ne în creația  sa, prin interminabilele aplauze, îl făceam  captivul nostru, reținându-l cu mult după program, pe scenele teatrelor.

ADRIAN PĂUNECU a cântat Basarabia și a protestat împotriva fărădelegilor săvârșite față de bucata de pământ unde își are rădăcinile înfipte adânc n solul fertil.

Zecile de volume de poezie ale Poetului însumează peste 300 000 de versuri, depășind cea mai întinsă epopee a lumii. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.

ADRIAN PĂUNESCU a ajuns la sfârșitul vieții pe acest pământ în 2010, când, pe data de 5 noiembrie, inima poetului „generației în blugi” s-a oprit. Ultimul vis al poetului s-a împlinit după moartea sa: Cenaclul Flacăra a reînviat: peste 50 de artiști au urcat pe scena Sălii Palatului din București și au recreat atmosfera memorabilă a edițiilor de Cenaclu de altădată într-un spectacol în amintirea Poetului. Dumnezeu să-l odihnească în pace!