La alegerile locale generale din acest an, elevii și studenții vor vota la secțiile de votare unde au viza de domiciliu sau de reședință. Astfel, dacă învață în altă localitate decât cea de domiciliu, dar nu au viza de reședință acolo unde studiază, în ziua alegerilor ei trebuie să meargă la secția de votare unde domiciliază. Tinerii cu viza de reședință în localitatea unde își fac studiile vor putea vota acolo unde învață.
Sorina Sîrbu este studentă la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. „La 20 octombrie voi vota la Bălți, împreună cu mai mulți colegi de-ai mei pentru că avem viza de reședință aici, la cămin. Îi îndemn să facă la fel pe toți tinerii, indiferent de unde își au reședința. Democrația este un efort continuu, inclusiv în ziua alegerilor, iar tinerii reprezintă viitorul și de votul lor depinde dezvoltarea și stabilitatea în țară”, spune ea.
Nepăsarea costă
Spre deosebire de Sorina, care nu va trebui să meargă în localitatea de baștină în ziua alegerilor, Valeria Prisac din Antonești, raionul Ștefan Vodă, va merge să voteze acasă pe 20 octombrie. Ea este studentă la Universitatea de Stat din Moldova și e convinsă că tinerii trebuie să contribuie la dezvoltarea localității de baștină. „Un viitor stabil și prosper se bazează inclusiv pe raționamentul tineretului care decide dacă participă sau nu la votare. Eu ies la vot pentru că nepăsarea costă, iar votul meu contează atât pentru mine, cât și pentru asigurarea un trai decent părinților mei care locuiesc în sat. Neglijența și refuzul nu este un act de rebeliune, ceea ce pare a fi la modă la noi, ci un fel de renunțare. Sunt conștientă că votul meu e important și îi chem pe toți tineri să participe la votare, să pună astfel o cărămidă la clădirea unui sistem politic și administrativ democratic și transparent. Este important să mergem la vot, pentru că satele noastre trebuie scoase din impasul economic în care se află. Dacă unii tineri nu vor vota, să nu se mire cine câștigă”, afirmă tânăra.
Ion Porumb, student la Universitatea „B.P. Hașdeu” din Cahul, la fel trebuie să meargă să voteze în localitatea sa de baștină la Larga Nouă, deoarece nu are viză de reședință la Cahul. „Nu e o distanță foarte mare de la Cahul până în satul meu, sunt și alți colegi care nu au viză de reședință în oraș. Dar știu sigur că majoritatea vor merge acasă să voteze, deoarece nu suntem indiferenți. Asta îi îndemn pe toți: nu fiți indiferenți și mergeți la vot!”.
Trece Prutul pentru a vota
Valeria Covalciuc este studentă la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, România, dar va veni să voteze în localitatea ei de baștină Făleștii Noi din raionul Fălești. „Sunt convinsă că noi, tinerii, putem aduce un suflu nou societății noastre. Suntem generația care a crescut într-un stat democratic și avem o gândire critică mai dezvoltată, obținem informații dintr-o multitudine de surse și nu putem fi influențați atât de ușor. Tinerii reprezintă o forță majoră astăzi, avem frumosul exemplu al mișcărilor School strike for the climate. Este foarte important ca tinerii noștri să înțeleagă că pot să facă mai mult decât să comenteze pe Facebook la postarea unui partid politic. Noi putem fi auziți, iar votul nostru e cel mai eficient instrument în acest sens”, mai spune tânăra.
Aproximativ 40 de mii de primo-votanți sunt așteptați la alegerile locale
Potrivit Rodicăi Sârbu, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a Comisiei Electorale Centrale (CEC), la scrutinul din 20 octombrie 2019 vor vota pentru prima dată aproape 40 de mii de tineri: „Conform Registrului de Stat al Alegătorului, putem spune că avem 39.875 de primo-votanți, adică persoane care au împlinit 18 ani după ultimele alegeri. Dintre ei, 6796 sunt fără reședință, iar 1153 sunt din regiunea transnistreană”.
Potrivit CEC, la alegerile locale nu participă alegătorii care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședință în localitatea respectivă și militarii care își satisfac serviciul în termen, iar procedura de depunere a declarației privind locul nou de ședere nu se aplică. Conform normelor generale stabilite de Codul electoral, dreptul de vot la alegerile locale se exercită în localitatea în care alegătorul își are domiciliul. În cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință, în perioada valabilității reședinței, el votează în localitatea în care își are reședința.
Rodica Malic
Acest articol este editat cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în acest material aparțin Asociației Presei Independente (API) și nu reflectă neapărat poziția Asociației Promo-LEX și USAID.
Sursa Foto: www.cec.md