DISTRIBUIȚI
În poză: Valeriu RUSU și trupa de actori

Satul Pepeni s-a distins, totdeauna, prin faptul că are teatrul, regizorul şi actorii săi şi promovează arta teatrală timp de 40 de ani. Zilele trecute locuitorii satului, tinerii studioşi, care sunt și spectatorii teatrului au avut parte de un spectacol jucat cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului. Regizorul Petru PIETRARU a montat Povestea lui Stan Păţitul.
Spectacolul s-a jucat în scena sălii de festivităţi a Liceului „Alexandru Agapie” din localitate, arhiplină de spectatori. Printre invitaţii la spectacol au fost şi specialiştii Secţiei Cultură a Consiliului raional. Aceştia nu doar s-au bucurat de revelaţia jocului actorilor ci au aplaudat frenetic. Ei au evaluat ca experţi, regia, scenografia, jocul actorilor, şi au oferit premii. Tânărul Vladimir STARCIUC (în rolul lui Stan PĂŢITUL) şi Alexandru TRONCIU (în rolul personajului Chirică) s-au bucurat de premii pentru cel mai bun rol interpretat şi de multe aplauze. Au fost menţionaţi cu şi ceilalţi actori. Cu premiu special „Cel mai bun regizor” a fost onorată munca şi talentul lui Petru PIETRARU.
Apreciind flacăra culturii, care este menţinută la Pepeni, prin activitatea colectivului de teatru- model, Valeriu RUSU, şeful Secţiei Cultură a expus:…

continuarea o puteți citi în ziarul numărul 13 din această săptămână