Nu ne-am așteptat să te pierdem atât de timpuriu și de neașteptat, regretatul nostru coleg, Vasile GRĂJDIERU. Din primele clipe când am aflat că durerile te-au doborât, nu am mai avut tihnă în suflet și nici tragere de inimă de a ne duce la muncă , fără Dumneata alături.
Ne-am rugat și am sperat întruna că te vei face bine și vei reveni printre noi. L-am implorat pe Dumnezeu să te scoată de la acest impas de sănătate, că trebui acestei lumi, familiei frumoase, echipei noastre, tuturor. Da nu ne-am putut închipui că ne vei lăsa locul gol. Ce om de aur ai fost și ai rămas în inimile noastre, în cariera noastră de muncă. Nimeni dintre noi nu se va ridica la așa o înălțime de profesionist, cumsecădenie, de om de neînlocuit. În oricare moment te ținem minte: și când ai fost director, și cât ai fost inginer, dar om de omenie – cum nu am mai întâlnit vreo dată în calea vieții. Ne vine greu că mergem la serviciu, fără să ne revedem acolo, fără să-ți auzim chemarea, să-ți simțim ajutorul, sprijinul. Unde noi nu ne descurcam, le soluționa-i pe toate, chibzuința și priceperea îți erau specifice , depășeau cunoștințele universitare. Avea-i vocația dumnezeiască. Dacă și destinul probabil tot de la Dumnezeu a fost prescris, de altfel cum să ne explicăm că atât de prematur, răpus din mers și de neașteptat ai părăsit această lume pe care ai făcut-o frumoasă. Prin modelul vieții dumitale și a carierei profesionale.
Și mai greu am merg la cimitir, să-ți pregătim locul de veci . Ne-am simțit fără putință de a accepta că mormântul este pentru Dumneata, omul sufletelor noastre, din totdeauna și pentru vecie.
