Stimați locuitori ai orașului și raionului Sângerei

Stimați locuitori ai orașului și raionului Sângerei

279
DISTRIBUIȚI

În fiecare an, pe 29 iulie, marcăm Ziua Constituției Republicii Moldova,  lege supremă și fundamentală, fondată pe voința poporului suveran și independent al țării noastre. Aniversarea anuală a Constituției ne readuce în atenție cu un nou impuls  dimensiunea sa simbolică și valorică inegalabilă, care servește ca reper în funcționarea statului.

 Constituția este baza juridică a întregii legislații, pe ea se întemeiază tot ansamblul instituțional și normativ. Legea fundamentală este rodul aspirației de libertate a poporului nostru. În ea sunt înscrise cele mai importante principii ale vieții economice, politice, sociale și juridice, precum și valorile pe care se sprijină statul nostru: separarea puterilor în stat, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, independența justiției, pluralismul politic, și altele. 

 O Constituție trebuie nu doar să existe, ea trebuie să fie știută și simțită de fiecare. Noi toți, dar, în special, autoritățile statului trebuie să se pătrundă de spiritul textului constituțional cu loialitate și atașament autentic față de valorile statului de drept, democrație și drepturile fundamentale. Valorile fundamentale, înscrise în  Legea fundamentală ne obligă să lucrăm în mod constant pentru consolidarea și dezvoltarea acestora, având misiunea de a asigura armonia socială, ceea ce este imposibil de atins fără asigurarea statului de drept și respectarea necondiționată a drepturilor constituționale.

Adresez cele mai sincere felicitări tuturor cetățenilor  cu prilejul Zilei Constituției, îndemnându-i ca, prin eforturi conjugate, să contribuim la edificarea unei societăți guvernate de dreptate și adevăr și să cinstim Constituția Republicii Moldova!