Stimați colegi, dragi medici ai raionului Sângerei

Stimați colegi, dragi medici ai raionului Sângerei

63
DISTRIBUIȚI

Cu ocazia sfintelor sărbători pascale, Vă adresez cele mai sincere urări de fericire, bunăstare și prosperitate. Învierea Domnului înseamnă o renaștere a credinței. Aceste zile îmi oferă prilejul potrivit pentru a ne reaminti că trebuie să fim maii buni, mai plini de dragoste, cu inimă caldă și deschisă, când Miracolul Învierii lui Iisus Hristos coboară în casele și inimile noastre.

Vă doresc ca Lumina Sfântă din Cetatea Ierusalimului să vă binecuvânteze și să vă apere de primejdie, iar magia fericită a acestei sărbători să vă inunde sufletele cu pace și credință, să reverse asupra tuturor sănătate, belșug și bucurii. Focul Haric din Noaptea Sfântă să vă ridice sufletele spre noi trepte spirituale și să vă găsiți liniștea sufletească in aceasta.

Să aveți parte de o sărbătoare caldă și liniștită alături de cei dragi, cu multe raze de lumină în gând și în inimă. Ea să vă aducă putere, căldură sufletească și să vă păzească mereu. Paște fericit alături de cei dragi.