DISTRIBUIȚI

Una din problemele grave, pe lângă multe altele existente, cu care se confruntă țara noastră de câteva decenii este problema demografică. În ultima perioadă, numărul populaţiei tinere este în descreştere, dar, totodată, este în creştere numărul populaţiei de vârsta a treia. În așa ritm, riscăm ca peste ceva timp să ne confruntăm cu o altă problemă – cea a existenței noastre ca țară.

Situaţia demografică în raionul nostru a fost determinată în primele trei luni ale anului curent de o scădere a nivelului natalităţii şi creșterea mortalităţii, comparativ cu primul trimestru al anului trecut. Astfel, conform datelor preliminare oferite de Oficiul Stării Civile Sângerei, , în ianuarie- martie 2018, în raion au fost înregistrați 165 de nou-născuți, cu 15 mai puțini decât în acelaș trimestru al anului trecut. Numărul deceselor, de la începutul anului curent până în prezent a fost de 290 de persoane, cu 25 mai multe comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Aceste cifre ne demonstrează, încă o dată în plus, că secolul prezent este al îmbătrânirii demografice. „Cifra mică a natalității din ultimii ani, este cauzată nu numai de migrația populației de la sat la oraș, sau din țară peste hotare, dar și de faptul că unii părinți nu-și înregistrează la timp copiii, din motivul dezordinii care o au în actele de stare civilă. Deasemenea întâlnim dificultăți și la înregistrarea micuților născuți peste hotarele țării, ai căror părinți sunt cetățeni moldoveni. Acești părinți trebuie să-și înregistreze copii în țara de origine în decurs de jumătate de an, de la nașterea lor…

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 16 din această săptămână