DISTRIBUIȚI

Campania de sensibilizare „ Fii conștient, NU dependent! Spune NU drogurilor, Viața este mai importantă!” demarată de către Inspectoratul de poliție Sângerei
În perioada 10 iunie – 20 iulie 2020, angajații Inspectoratului de Poliție Sângerei, desfășoară activități de informare şi sensibilizare în rîndul cetăţenilor din raion, în cadrul Campaniei care are drept scop prevenirea consumului de stupefiante şi psihotrope, precum şi informarea asupra riscurilor pe care acestea le implică, creşterea nivelului de informare şi conştientizare, în special în rândul tinerilor (15-24 de ani), asupra efectelor medico-psiho-sociale ale consumului de droguri.
Totodată, informarea cetăţenilor despre răspunderea contravenţională şi penală pentru cultivarea ilegală a plantelor ce conţin droguri, precursori, punerea în circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora
Mai mult, pe an ce trece, vârsta de la care tinerii încep să consume substanţe interzise este din ce în ce mai mică.
Majoritatea consumatorilor de droguri sunt tineri de 18 sau chiar de 16 ani. Drept metode de realizare de vânzări sunt reţetele de socializare, acolo unde tineretul îşi petrece o mare parte a timpului.
Datele statistice arată că, anual, în ţara noastră sunt înregistrate în jur la 50 de decese în rândul consumatorilor de droguri.
De asemenea, consumul de droguri reprezintă un factor ce contribuie la agravarea stării de sănătate şi infectarea cu diferite boli transmisibile, precum HIV, hepatită şi tuberculoză, dereglări psihologice şi emoţionale, în special la tineri.
Viața este în mîinile tale! Ai grijă de ea și de sănătatea ta și nu consuma droguri sau etnobotanice!
Prețuiește-ți viața care este oricum scurtă, nu o scurta și tu!
Viața are prioritate
SPUNE NU DROGURILOR
Alege o viață fără droguri

Andriana Ţîbîrnă, ofiţer principal al Secţiei securitate publică a Inspectoratului de Poliţie Sângerei