În calendarul popular, sărbătoarea Sfîntului Gheorghe are o data fixă – 6 mai – şi marchează adevăratul început al primăverii. În viziunea populară sărbătorile Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru determinau anotimpul anului. La Sf. Gheorghe începe anotimpul cald, iar la Sf. Dumitru – cel rece. Potrivit legendei, acești doi sfinți „poartă cheile anotimpului la brâu, păstrându-le cu sfințenie”.
În popor, în perioada acestor două sărbători se obișnuiește să se facă împrumuturi de bani, se închiriază loturi de pământ, se tocmesc ciobanii etc. De aici și proverbul „Sf. Gheorghe tocmește și Sf. Dumitru plătește”.
În ajunul zile de Sf. Gheorghe stâlpii porților se împodobesc cu brazde de iarbă în care sunt înfipte crenguțe de salcie. Pe timpuri, crengi verzi se puneau și la grajdurile animalelor. Aceste brazde și crengi unii le păstrau tot anul și le foloseau împotriva bolilor și în scopul protejării animalelor de forțele rele.
În concepția populară, ajunul Sf. Gheorghe se consideră un timp primejdios, deoarece cu venirea întunericului și până la primul cântat al cocoșului, prin gospodării bântuie duhuri rele care iau mana animalelor, îndeosebi a vacilor. De aceea în noaptea spre Sf. Gheorghe animalele necesită pază atentă și grijulie.
Conform tradiției, în ajunul Sf. Gheorghe se face așa numitul „foc viu”. În taină se aduc lemne și se aprind într-un mod special – frecând două lemne unul de altul.
Continuarea citiți în nr. 15.din 01.05.2020
