Cu ocazia deschiderii Sectorului de Poliție nr.1 din orașul Sângerei, recent a fost organizată și sărbătoarea Ziua Ușilor Deschise a instituției respective, la care au fost invitați reprezentanți ai administrației raionului, primari, șefii serviciilor desconcentrate, agenți economici, reprezentanți ai societății civile. Renovarea și modernizarea instituției a fost posibilă grație suportului oferit de Guvernul SUA, în cadrul proiectului „Suport pentru reforma poliției din Republica Moldova”, implementat de PNUD, valoarea totală a asistenței oferite fiind de aproximativ 185 mii USD.
În orașul Sângerei a fost dat în exploatare un nou sediu pentru Poliția Comunitară care a fost proiectat în corespundere cu principiile și bunele practici internaționale, experienţă preluată de la poporul american. Angajații noului sector de poliție susțin noul concept ce presupune crearea unui parteneriat mai strâns dintre poliție și comunitate pentru soluționarea problemelor de securitate publică și cele ce țin de nevoile comunității, apropierea de cetățeni, acestea fiind posibile prin crearea unui grup de civili, voluntari, dintr-o localitate sau dintr-un sector, care va veghea ordinea publică împreună cu oamenii legii. „Misiunea Poliției este de a oferi siguranță fiecărui cetățean. Or, acest lucru poate fi realizat având o strânsă comunicare cu cetățeanul și orientând activitatea polițienească spre soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea. Acest sector de poliție reprezintă esența unei astfel de colaborări și abordări, prin urmare invit cetățenii să vină la sectorul de poliție și să se adreseze ofițerilor de poliție, indiferent dacă au nevoie de o informație, au o întrebare, neclaritate, fie o problemă”, a menționat Alexandru PÎNZARI, șeful Poliției Naționale…
continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 37 din această săptămână