Persoana, empatiei înnăscute, alimentate cu seva înțelepciunii străbune, transmise din generație în generație, dezvoltată și amplificată cu îndărătnicia firului de iarbă, în pofida intemperiilor seculare și de moment.
Femeia, care a știut și știe întotdeauna ce vrea, unde merge, pe ce pisc trebuie să ajungă, nu ca un punct culminant, ci doar ca o etapă pregătitoare spre un alt pisc, tot mai aproape de muntele cunoașterii, perfecțiunii și autoafirmării.
Vera SCORPAN, creează oaze de lumină și liniște oriunde s-ar afla –acasă, la serviciu, la copii, surori, frate -, mereu cu zâmbetul pe buze, cu licărul strălucitor.
Profunzimea din priviri, liniștea lăuntrică, echilibrul, energia și felul ei unic de a fi – toate o înalță, o fac puternică și îi inspiră pe cei din jur să creadă în frumusețea vieții și-a omenescului, în lumina și esența din noi.
O doamnă cum mai rar întâlnești în zilele noastre. Cuvântul ei este foarte necesar, pentru că e adevărat, permanent de neoprit. Chiar dacă timpurile fac presiuni, cuvântul scris al ei rămâne pe loc, și asta confirmă că cetățenii noștri au nevoie de publicația periodică, așteaptă cu nerăbdare articolele semnate de ea. Despre Vera SCORPAN aș putea spune multe lucruri și toate frumoase, dar mă tem că nu voi putea reda ceea ce simt cu adevărat. Trebuie, totuși, să remarc că, ori de câte ori am nevoie de încurajare sau de un alt sfat, prima care mi l-a oferit, absolut necondiționat, a fost ea. Pentru asta i-am fost și îi voi fi întotdeauna recunoscătoare. Noi, colegii, îi apreciem calitățile profesionale, responsabilitatea, bunătatea, receptivitatea și generozitatea de care dă dovadă pe parcursul anilor. Cu siguranță, mai are multe de spus și de făcut.
Este ca o toamnă bogată spiritual, o ființă cu un suflet și inimă mare, o lumânare care arde pentru toți, o femeie evlavioasă, generoasă, omenoasă, nici anii nu vor să se agațe de chip și viață, atât de bună și deosebită este. Cu urme de miracol a reușit să străbată toate potecile vieții și cele ce le-a făcut până la inima și destinul celor apropiați și dragi sufletului.
Pe aripile toamnei, în altarul florilor și al zâmbetelor senine, a sosit în grădina vieții colegei de breaslă, frumoasa și irepetabila zi de naștere. Vârsta înțelepciunii, de pe piscul căreia a scurtat trecutul, judecând asupra visurilor împlinite și a căutărilor neîmplinite în această viață trăită. Ea este o strălucitoare pentru familia ei minunată, pentru cititorii ziarului „Ecoul nostru” și nu în ultimul rând pentru noi, colegii ei. În această zi importantă pentru ea îi dorim ca Succesul, fratele mai mare a Norocului și favoritul Talentului, s-o însuflețească și să-i lumineze drumul vieții presărat cu petale de trandafir, iar luna de stele să surprindă în inima ei Lumină, Fericire, Respect, Curaj, Credință, Liniște sufletească, Sinceritate, Adevăr, Putere, Speranță. Îi dorim viață lungă, împlinită, iar drumul care i se deschide în față să-i fie fără piedici și luminos aidoma zilei în care a venit pe lume. Nepoțeii să-i mențină licărul de fericire în ochi, să aibă parte de dragostea și respectul celor care o înconjoară. Îi dorim să rămână și în continuare catargul imbatabil al colectivului ziarului, la fel de inteligentă, veselă, înfloritoare, energică și cuceritoare a inimilor ce au ocazia să te cunoască. La mulți și valoroși ani!






