Scriitorul Ion Druță a murit la vârsta de 95 de ani

Scriitorul Ion Druță a murit la vârsta de 95 de ani

67
DISTRIBUIȚI

Ion Druță s-a născut la 3 septembrie 1928, în comuna Horodiște, fostul județ Soroca, azi în raionul Dondușeni.

Cele dintâi povestiri îi sunt publicate la începutul anilor ’50. Primul volum de schițe și nuvele, La noi în sat, vede lumina zilei în 1953, fiind urmat de alte povestiri, apoi de romanul Frunze de dor (scris în 1955, publicat în 1957). Colaborează cu ziarele Țăranul Sovietic, Moldova socialistă și revista Femeia Moldovei. Absolvă cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură „A. M. Gorki” al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957).

Criticile distrugătoare din partea oficialităților comuniste din RSS Moldovenească vizând scrierile sale, mai ales romanul Povara bunătății noastre (1963, prima parte, Balade din câmpie; integral, Povara bunătății noastre, 1970), precum și filmul Ultima lună de toamnă, îl fac pe autor să se stabilească la Moscova (1959).

Ca dramaturg, este autorul unui șir de piese montate cu succes atât în RSSM, cât și pe scenele multor teatre din fosta URSS și din străinătate: Casa mare (1961), Doina (1968), Păsările tinereții noastre (1971), Horia (1973), Frumos și sfânt (Sfânta sfintelor 1974), Cervius divinus (1975), Întoarcerea țărânei în pământ (Plecarea lui Tolstoi; 1978), Apostolul Pavel (1996) și multe altele.

În 1967 i se decernează Premiul de Stat al RSS Moldovenești pentru nuvela Ultima lună de toamnă și romanul Balade din câmpie. Scriitor bilingv, publică la Moscova în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică și dramaturgie. Deține titlurile de Scriitor al Poporului (1988), membru de onoare al Academiei Române (1990) și membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova (1992). Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii (2008) și al Premiului Constantin Brâncoveanu, secțiunea Literatură (2014).

Opera sa include, de asemenea, romanele Clopotnița (1972),

Întoarcerea țărânei în pământ (1974) și Biserica Albă (1983). Pentru copii scrie Balada celor cinci motănași, Povestea furnicii ș.a. În 2020, publică un almanah epistolar cu titlul Despărțirea apelor la Editura Cartier.