Satul european se construiește

Satul european se construiește

99
DISTRIBUIȚI

  Mai multe primării din raionul Sângerei  beneficiază de avantajele  și suportul Programului Satul European. Fiind cointeresate în  schimbarea calității vieții în comuna care o administrează,    APL-urile  asemenea: Iezărenii Vechi , Prepelița, Bălășești, Cotiujenii Mici au reușit să înainteze  propuneri  arzătoare pentru interesele comunității  lor. Acestea au fost selectate  în Programul respectiv satul european, grație transparentei cu care au fost înaintate, luându-se în  vedere doleanțele cetățenilor.

    Pentru cetățenii comunei Iezărenii  Vechi , dar și pentru administrația instituției școlare, a fost  primordială soluționarea  problemei privind  reconstrucția acoperișului clădirii Gimnaziului „ Sergiu  Rădăuțean”.  Primara  Renata Gabor a ținut să se  implice cu echipa sa ca să reușească acest proiect. Acum  elevii care studiază la  gimnaziul din satul Iezărenii Vechi sunt în vacanța mare .Ei vor reveni în noul an școlar să studieze în condiții noi, refăcute, grație primăriei satului în parteneriat  cu  administrația    instituției școlare”, a   precizat  Viorica Chisaru, directoarea. S-a reușit  obținerea  suportului financiar pentru  această problemă și includerea localității în acest  program , grație condițiilor pe care primăria le-a îndeplinit.  Obiectivul a fost să  beneficieze de  avantajele Programului „ Satul European” și  să aibă parte de  susținerea financiară pentru reconstrucția acoperișului.

      Odată cu includerea localității Cotiujenii Mici în acest program  generos, va  fi posibil    dotarea și modernizarea  Casei de Cultură, a  informat   primarea Ludmila Zamornea.  În rezultatul implementării proiectului susținut prin Satul European, „mai europenizate vor deveni satele din comuna Bălășești”,  este sigură primara Elena Neaga.  Potrivit acesteia„ este o bucurie imensă pentru noi. Vom putea  construi și amenaja terenuri  de  joacă pentru copii, moderne și accesibile pentru micuți, inclusiv pentru copiii cu deficiențe și nevoi speciale.  Potrivit primarului  comunei Prepelița Mihai Pleșca  nevoia mare a comunei  sale  este crearea condițiilor pentru odihnă și practicarea sportului în  satul Mihailovca. Odată cu lansarea programului în cauză  edilul a înaintat aceste propuneri. În beneficiul tinerilor  și a vieții  active a cetățenilor. Tot ce a trebuit să facem, pentru dezvoltarea mediului rural, a  fost să înaintăm solicitări , formulate  prin propuneri de proiecte  viabile , reale, motivate, prin  cerința oamenilor că au nevoie”, a   accentuat Mihai Pleșca.

   Programul pentru satul european este unul generos. O primărie  poate  obține până la 1 milion de lei  prin intermediul programului  pentru soluționarea   problemelor ce vizează  îmbunătățirea  condiției de viață în spațul rural.  Spre deosebire de alte raioane ale Republicii Moldova,  primarii din raionul Sângerei s-au dovedit   cei mai activi, implicați, a fi cointeresați și  pregătiți  în formularea și înaintarea propunerilor de proiecte care să justifice necesitatea finanțării, atragerea investițiilor în localităților lor prin intermediulul Programului