Comuna Chișcăreni a devenit în ultima perioadă subiect aprins de discuție atât la nivel de raion, cât și național. Faptul că mai mulți băștinași ai localității respective au fost deposedați de către hoți de diverse bunuri, l-a făcut pe un locuitor din Chișcăreni să facă public un apel în care roagă consătenii să se mobilizeze pentru ai găsi pe infractori.
„Unui consătean de-al nostru i s-au furat 4 000 de euro din casă, cu încă ceva vreme în urmă s-a furat mâncarea din frigider, haine si băuturi rămase după nunta altui consătean. Practic astfel de cazuri au loc cu regularitate, încât îmi închipui că cineva muncește după grafic”, scria pe o rețea de socializare Nicu MIDRIGAN, locuitor din comuna Chișcăreni. De asemenea tânărul se arată indignat de lipsa acțiunilor de către organele competente că „ chiar și salariul de nimic pe care îl au nu cred că îl merită la cât de defectuos își exercită profesia. Consiliul comunal Chișcăreni este în drept de a chema trupele de carabinieri în sat pentru a efectua raiduri noaptea, fiind obligat să aibă grijă de cazarea și hrana acestora, dar nu știu de ce nu se acționează, veciniii tot nu observă nimic, ceiea ce înseamnă că este vorba despre un grup bine organizat și profesionist ”, a mai scris MIDRIGAN.
Sătenii spun că printre lucrurile care li s-au furat se numără tehnică, obiecte de preț, chiar și ultimii bani care îi aveau în casă, cel mai des victimile fiind cetățenii care și-au lăsat casa fără supraveghere, fiind plecați peste hotare, pensionari, sau persoane care își au casele la pereferiile localității.
„Se vede că furturile nu s-au început de ieri ori alaltăieri, ele se comit deja o perioadă lungă. Din cauza că hoții n-au fost depistați la timp, li s-au „mărit pofta” la furat, fiindcă ei știu că nu vor fi depistați și nu vor răspunde pentru fapta comisă. Așa număr mare de furturi vorbește despre aceea că sunt mai mulți hoți și au și automobil , mă refer la cazul cu sacii cu nuci.” a spus ultima victimă, Nicolae JURJIU.
Reprezentanții Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne s-au autosesizat în baza discuțiilor de pe rețelele de socializare, ce acuză polițiștii că nu ar întreprinde măsurile necesare pentru a identifica făptașii, și au mers săptămâna trecută la Chișcăreni pentru a analiza situația.În cazul dat s-a inițiat o anchetă de serviciu, după ce a avut loc o discuție între autorităţile locale, persoanele care au avut de suferit de pe urma furturilor şi polițiștii din raion…
continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 37 din această săptămână