Să votăm pentru cei mai buni ambasadori ai Republicii Moldova în drumul...

Să votăm pentru cei mai buni ambasadori ai Republicii Moldova în drumul  de integrare europeană

23
DISTRIBUIȚI

La 6 iunie curent, într-o vizită de lucru s-a aflat Adrian DUPU, Secretar de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din Guvernul României. La  întrevederea organizată la sediul Consiliului raional Sângerei au participat primari, conducători de servicii desconcentrate și descentralizate, conducători de instituții, funcționari publici, specialiști etc.

Subiectele discutate în cadrul întrunirii s-au referit la importanța alegerilor europarlamentare de pe 9 iunie, atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova, despre viitorul  European al Republicii Moldova, impactul investițiilor în proiecte de importanță socială în localitățile din raionul Sângerei, percepția oamenilor față de aceste investiții făcute de România, importanța implicării primarilor și a relațiilor de înfrățire cu localități de peste Prut.

Președintele raionului, Cristian Cainarian, a mulțumit celor prezenți și a enunțat că: „ Vizita lui Adrian DUPU, este binevenită în Sângerei, dat fiind faptul, că cetățenii raionului Sângerei, care dețin cetățenia română, vor fi chemați duminică, 9 iunie să își exprime votul la alegerile europarlamentare din România și este dreptul acestora să cunoască unde se vor organiza secțiile de votare și alte informații legate de aceste alegeri. Duminică, cetățenii raionului care dețin cetățenia română, sunt așteptați șa secția de votare cu  sediul în Primăria Sângerei.””

Ședința a continuat cu discursul demnitarului de stat din România. Acesta a prezentat ce a reușit să facă în calitate de reprezentant al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. „Pe parcursul ultimelor ani în Republica Moldova s-au implementat mai mult de 100 de proiecte investiționale în educație, cultură în cadrul Programului –„Fără educație nu  există un viitor sănătos”. Țin să menționez colaborarea frumoasă cu cele șapte Universități din Moldova, cu alte instituții de învățământ – licee, gimnazii, grădinițe etc.

Ieșirea masivă la vot pentru alegerile europarlamentare a cetățenilor din Republica Moldova, cu cetățenie română, va fi un stimulent pentru parlamentarii europeni de a înțelege voința cetățenilor Republicii Moldova de a face parte din marea familie europeană și totodată de a atrage o mai mare atenție țării noastre.

Partidul Național Liberal (PNL) a fost și este cel mai mare susținător al Republicii Moldova, iar europarlamentarii PNL au fost cei mai vocali în susținerea parcursului European al Moldovei. Am fost și sunt bucuros să văd că PNL are un număr atât de mare de susținători în raionul Sângerei, care sunt gata să se implice pe deplin în această campanie.

Țin să informez audiența că PNL, este cel mai vechi partid din România, fondat în 1875 și cel mai mare partid aflat la guvernare al dreptei  românești și al Uniunii Europene.

Cetățenii raionului dumneavoastră au ocazia duminică, 9 iunie, să decidă ca europarlamentarii PNL, care au fost o voce puternică în PE în susținerea Republicii Moldova, să îi reprezinte și în viitoarea legislatură europeană.”

Totodată Adrian DUPU a specificat faptul că există pericolul unor acte de extremism din partea unor partide precum AUR, care ar împiedica drumul Republicii Moldova către UE, lucru care nu ar aduce avantaje pentru Moldova.

În raionul Sângerei oamenii sunt recunoscători și apreciază ceea ce face România pentru ei, au declarat în alocuțiunile lor Igor Curca, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, Arcadie Covaliov, primarul orașului Sângerei și satului Vrănești, Alexandru Sîrbu, primarul comunei Cubolta, Elena Neaga, primara comunei Cubolta, Ion Bîrsanu, orașul Sângerei. „România investește mult și consecvent în proiecte ce îmbunătățesc viața cetățenilor de la noi. Avem proiecte finalizate cu success și proiecte în  process de implementare. Credem  că este  de datoria fiecărui cetățean care a beneficiat de sprijin venit din România, din Europa, a fiecărui cetățean care a călătorit liber în România și Europa, a fiecărui cetățean care are copii sau părinți în Europa să vină cu argumente în favoarea UE.  E de datoria lor și a noastră să le spunem membrilor familiei, rudelor, colegilor, prietenilor, cunoscuților ce înseamnă înseamnă Europa și cum Europa i-a ajutat. Nu credem că există moldovean care să nu cunoască pe cineva care a plecat în Europa sau România. Și atunci, oricât de sceptic a-i fi, dacă ai o discuție deschisă și onestă cu care ai fost sau ai trait în Europa, nu cred că poți să îți dorești altceva pentru tine, pentru localitatea ta, pentru țara ta, decât să fii în Europa.”

Spre finalul întrunirii cei prezenți au avut posibilitatea de a adresa întrebări dintre cele mai diverse, de la procesul de redobândire a cetățeniei române până la proiectele mari de infrastructură.

Ședința a fost încheiată de către Cristian Cainarian, care a dat asigurări că locuitorii raionului Sângerei, cu cetățenie română, vor participa masiv duminica la alegeri și vor susține PNL, partid care prin exponenții săi din România și din Parlamentul European sunt cei mai buni ambasadori ai Republicii Moldova în drumul său de integrare europeană.