Să ne iubim limba română, averea noastră cea mai de preț pe...

Să ne iubim limba română, averea noastră cea mai de preț pe care ne-au lăsat-o strămoșii Noi am fost, suntem și vom fi români. Indiferent de faptul că guvernările comuniste, socialiste nu au vrut și nici nu vreau nici acum, când deja legea a intrat în vigoare, să recunoască acest lucru nici în ruptul capului. Indiferent de faptul că suntem umiliți, alungați din casă și de pe această margine de moșie românească străbună, unii încearcă să ne fure istoria și dulcea noastră limbă română. Maria Țurcanu Tineri și oameni trecuți de 50 de ani, familii și sate întregi iau calea pribegiei, pleacă în țări străine pentru o bucată de pâine, copiii și nepoții lor, rămași cu ochii uscați de lacrimi, cu privirile în zare, unii pentru tot restul vieții. Un nou genocid de proporții, de o subtilitate diabolică, ne bântuie din nou țara. Rusia, în fel și chip ne vrea din nou deportați în țări în care ne pierdem limba, și istoria, în țări în care ne prefacem în niște umbre arse de dorul revenirii pe pământul strămoșesc. Pe care mulți nu-l vor mai revedea niciodată. Noi nu ne-am dezis nicicând de cetățenia română. Pentru că părinții și bunicii noștri n-au pierdut-o, n-au schimbat-o, ne-au lăsat-o moștenire. O moștenire care-i mai de preț decât toate comorile lumii. N-au renunțat la ea, deși au fost torturați, împușcați, aruncați în gropi cu var de care nu știa nimeni… Deși au fost urcați în trenuri și înghesuiți ca vitele, în vagoane, unde nici nu puteau respira măcar și trimiși în Sibir. Familii, sate, orașe întregi au fost deportate de regimul comunist. Dar n-au putut deporta sufetul și conștiința de neam. Ei, cei care stricau bisericile, călcau în picioare icoanele punând în loc chipurile lor hâde de călăi și hoți, nici nu puteau bănui măcar că acei mucenici au ceva aparte, de care nu te poți atinge – conștiința identității de neam. Dar și acum, ca și în acei oribili ani, românismul în Basarabia este pus la zid. Și acum tot ce-i romanesc și ține de neamul nostru este călcat în picioare de cei care sunt pro ruși, pro Putin… Dar actualul Parlament, Președinta Republicii Moldova, au pus punct și limba română, a spiritualității noastre a intrat în drepturile sale. Termenul „Limba română” se va regăsi în toată legislația Republicii Moldova. Avem datoria sfântă de a nu permite nimănui să ne fure cuvântul, istoria. Pentru că noi am fost, suntem și vom fi români. Ca părinții și bunicii și străbunicii și râs –râs- străbunicii noștri. Cei care ne-au lăsat o Țară și un nume. Cei care ne-au lăsat sfântul nume de român pe care suntem datori să-l apărăm până la moarte. Și chiar dincolo de moarte, dacă se poate. Cu sufletul, cu sângele, cu gândurile și cu visurile noastre. Cu cele mai frumoase visuri, care au fost torturate și răstignite, dar care au reînviat peste o oră, o noapte, peste o zi. Și ne călăuzesc și astăzi. Pentru că am fost, suntem și vom fi români. Acesta-i adevărul, iar Adevărul a fost cea mai puternică armă în toate timpurile. Și nu ne temem să luptăm și să învingem. Problema privind denumirea limbii de stat în Moldova a provocat mereu numeroase dezbateri politice . Dar, victoria e victorie. Ea este apărată și consolidată în pofida unei minorități ruse și partide care tânjesc după Rusia și Putin. Această minoritate a fost și este sprijinită de Moscova, în mod constant. Zilele trecute, un cititor al ziarului a revenit din Transnistria și mi-a povestit următoarele: „Oare cât timp o să ne simțim umiliți în propria Țară? De câte ori am ocazia să mă confrunt cu vămi, posturi de control, oameni veniți de pe aiurea, bine așezați pe pământul strămoșesc, mă sufoc de această nedreptate improprie băștinașilor majoritari. Iată recent, plecând spre baza balneo –sanatorială „Struguraș”, ne-am lovit de această impardonabilă atitudine, urcând în microbuzul cu ruta „Дубосары – Кишинев” rară. Șoferul, într-o rusă perfectă, la adresarea mea, mi-a întins o coală de hârtie „Миграционная карта (carte de migrare), unde eram chemat să mă identific introducând codul numeric, locul nașterii (?), unde și pentru ce plec și alte date. Această foaie era tipărită într-o engleză stâlcită și cu o rusă perfectă, fără nici un indiciu de „Republica Moldova”. Au urmat ieșiri, coborâri, cu pașaport și cartea de migrare. Ne-am strecurat printre blocurile de beton și inscripții de tipul „граница посма” ( hotarele postului de control),unde stăteau bravii vameși, dar și grănicerii puțin cu dispoziție, roșii la față, pe fundalul pasagerilor palizi și speriați. Printre călători erau și cetățeni, cu pașapoarte dintr-o țară străină, dar care nu li s-au controlat actele și nici nu au completat „cartea de migrare”, aflându-se după cum cred ei, la dânșii acasă. Itinerarul ce a urmat, aproape anecdotic, trecând de două ori „hotarul” din Republica Moldova în rmn și invers. Șoseaua pustie, casele pe care le vedeam pe geam, parcă și ele erau apăsate de acest regim separatist. Autogara „Дубосары- ” cu două clădiri purtând amprenta regimului sovietic, dar și cu orare cu destinații – Санкт Ретербург, Москва, Воронеж, Челеабинск etc și într-un colț singuratic, ruta spre Chișinău. Pe o măsuță din curte erau înșirate trei ziare rusești. Cei din jur vorbesc rusește și au uitat cu desăvârșire că se află în așa zisa Republica Moldova (!!!) transnistreană. Atmosfera descrisă a continuat și în stațiunea balneo-sanatorială „Stuguraș”. Inscripții, anunțuri doar rusești turnate în metal ( pentru vecii vecilor). Biblioteca din instituție are câtva zeci de cărți, dintre care doar două- trei în română. Procedurile, băile, masajul și alte aplicații fizioterapeute ameliorează starea sănătății, Nistrul își continuă scurgerea liniștită. Și doar sufletul, inima suferă din cauza acestei umilințe fără precedent. Oare însă pentru cât timp?”

4
DISTRIBUIȚI

Noi am fost, suntem și vom fi români. Indiferent de faptul că guvernările comuniste, socialiste nu au vrut și nici nu vreau nici acum, când deja legea a intrat în vigoare, să recunoască acest lucru nici în ruptul capului. Indiferent de faptul că suntem umiliți, alungați din casă și de pe această margine de moșie românească străbună,  unii încearcă să ne fure istoria și dulcea noastră limbă română.

 Tineri și oameni trecuți de 50 de ani, familii și sate întregi iau calea pribegiei, pleacă în țări străine pentru o bucată de pâine, copiii și nepoții lor, rămași cu ochii uscați de lacrimi, cu privirile în zare, unii pentru tot restul vieții. Un nou genocid de proporții, de o subtilitate diabolică, ne bântuie  din nou țara. Rusia, în fel și chip ne vrea din nou deportați în țări în care ne pierdem limba, și istoria, în țări în care ne prefacem în niște umbre arse de dorul revenirii pe pământul strămoșesc. Pe care mulți nu-l vor mai revedea niciodată.

Noi nu ne-am dezis nicicând de cetățenia română. Pentru că părinții și bunicii noștri n-au pierdut-o, n-au schimbat-o, ne-au lăsat-o moștenire. O moștenire care-i mai de preț decât toate  comorile lumii. N-au renunțat la ea, deși au fost torturați, împușcați, aruncați în gropi cu var de care nu știa nimeni… Deși au fost urcați în trenuri și înghesuiți ca vitele, în vagoane, unde nici nu puteau respira măcar și trimiși în Sibir. Familii, sate, orașe întregi au fost deportate de regimul comunist. Dar n-au putut deporta sufetul și conștiința de neam. Ei, cei care stricau bisericile, călcau în picioare icoanele punând în loc chipurile lor hâde de călăi și hoți, nici nu puteau bănui măcar că acei mucenici au ceva aparte, de care nu te poți atinge – conștiința identității de neam.

Dar și acum, ca și în acei oribili ani, românismul în Basarabia este pus la zid. Și acum tot ce-i romanesc și ține de neamul nostru este călcat în picioare de cei care sunt pro ruși, pro Putin…

Dar actualul Parlament, Președinta Republicii Moldova, au pus punct și limba română, a spiritualității noastre a intrat în drepturile sale. Termenul „Limba română” se va regăsi în toată legislația Republicii Moldova.  Avem datoria sfântă de a nu permite nimănui să ne fure cuvântul, istoria.

Pentru că noi am fost, suntem și vom fi români. Ca părinții și bunicii și străbunicii și râs –râs- străbunicii noștri. Cei care ne-au lăsat o Țară și un nume. Cei care ne-au lăsat sfântul nume de român pe care suntem datori să-l apărăm până la moarte. Și chiar dincolo de moarte, dacă se poate. Cu sufletul, cu sângele, cu gândurile și cu visurile noastre. Cu cele mai frumoase visuri, care au fost torturate și răstignite, dar care au reînviat peste o oră, o noapte, peste o zi. Și ne călăuzesc și astăzi.

Pentru că am fost, suntem și vom fi români. Acesta-i adevărul, iar Adevărul a fost cea mai puternică  armă în toate timpurile. Și nu ne temem să luptăm și să învingem.

Problema privind denumirea limbii de stat în Moldova a provocat mereu numeroase dezbateri politice . Dar, victoria e victorie. Ea este apărată și consolidată în pofida unei minorități ruse și partide care tânjesc după  Rusia și Putin. Această minoritate a fost și este sprijinită de Moscova, în mod constant. Zilele trecute, un cititor al ziarului a revenit din  Transnistria și mi-a povestit următoarele:

„Oare cât timp o să ne simțim umiliți în propria Țară? De câte ori am ocazia să mă confrunt cu vămi, posturi de control, oameni veniți de pe aiurea, bine așezați pe pământul strămoșesc, mă sufoc de această nedreptate improprie băștinașilor majoritari. Iată recent, plecând spre baza balneo –sanatorială „Struguraș”, ne-am lovit de această impardonabilă atitudine, urcând în microbuzul cu ruta „Дубосары – Кишинев” rară. Șoferul, într-o rusă perfectă, la adresarea mea, mi-a întins o coală de  hârtie „Миграционная карта (carte de migrare), unde eram chemat să mă identific introducând codul numeric, locul nașterii (?), unde și pentru ce plec și alte date. Această foaie era tipărită într-o engleză stâlcită și cu o rusă perfectă, fără nici un indiciu de „Republica Moldova”. Au urmat ieșiri, coborâri, cu pașaport și cartea de migrare. Ne-am strecurat  printre blocurile de beton și inscripții de tipul „граница посма” ( hotarele postului de control),unde stăteau bravii vameși, dar și grănicerii puțin cu dispoziție, roșii la față, pe fundalul pasagerilor palizi și speriați. Printre călători erau și cetățeni, cu pașapoarte dintr-o țară străină, dar care nu li s-au controlat actele și nici nu au completat „cartea de migrare”, aflându-se după cum cred ei, la dânșii acasă. Itinerarul ce a urmat, aproape anecdotic, trecând de două ori  „hotarul” din Republica Moldova în rmn și invers. Șoseaua pustie, casele pe care le vedeam pe geam, parcă și ele erau apăsate de acest regim separatist. Autogara „Дубосары- ” cu două clădiri purtând amprenta regimului sovietic, dar și cu orare cu destinații –  Санкт Ретербург, Москва, Воронеж, Челеабинск etc și într-un colț singuratic, ruta spre Chișinău. Pe o măsuță din curte erau înșirate trei ziare rusești. Cei din jur vorbesc rusește și au uitat cu desăvârșire că se află în așa zisa Republica Moldova (!!!) transnistreană. Atmosfera descrisă a continuat și în stațiunea balneo-sanatorială „Struguraș”. Inscripții, anunțuri doar rusești turnate în metal ( pentru vecii vecilor). Biblioteca din instituție are câtva zeci de cărți, dintre care doar două- trei  în română. Procedurile, băile, masajul și alte aplicații fizioterapeute ameliorează starea sănătății, Nistrul își continuă scurgerea liniștită. Și doar sufletul, inima suferă din cauza acestei umilințe fără precedent.

Oare însă pentru cât timp?”

Continuare citiți în ziarul Ecoul nostru din 18 august 2023