Să fim foarte atenți și vigilenți, că ne urmărește și caută momentul...

 Să fim foarte atenți și vigilenți, că ne urmărește și caută momentul să-și arate colții „ciuma roșie”, de care suntem sătui până-n gât

34
DISTRIBUIȚI

Recent, în curtea  casei mele, în văd pe un pici de vreo trei patru anișori, cățărat pe o trotinetă, care cum circula, așa circula. Trotineta era prevăzută cu un claxon, improvizat, firește, de care puștiul făcea o totală  abstracție.

  • Mă, zic, ia mai fă și tu pi-pi, că era să mă dobori de pe picioare. Doar ești în trafic, ce naiba!

Copilul mă privi năucit, dar nu se pierdu cu firea.

  • Doamnă, mi-a răspuns, eu am făcut pipi acasă.

„Noi, o altă  generație, cei trecuți de 50 și 60 de ani, nu prea cunoșteam subtilitățile limbii române, pentru că, pe timpul nostru, acestor lucruri li se spunea altfel, mai direct, nu știu cum, căci așa apucasem din buni străbuni, mai pe înțelesul mulțimilor, dar eu, care mai am bunul nărav de a citi literatură contemporană, m-am priceput ce înseamnă acest misterios cuvânt… Dar eu am pronunțat „pi-pi”, și nu „pipi”. Adică, pipăie, sau pupăiește, măi puștiule, că, vezi și dumneata, era să mă calci cu mașinica asta, și atunci cine plătește pagubele pentru tratamentul meu ulterior, căci dumneata vei fi având cam la patru cinci anișori, și, în acest caz, bani – de unde?!

Puștiul mă privi  iscoditor și, tot neînțelegător, îmi explică exact ca unul total neștiutor.

  • Doamnă,- păi că ce vreai de la mine nu se cheamă pipi, și nici pi-pi, ci claxon. Dacă vrei să claxonez, ascultă aici-ia!

Și puștiul claxonă. Nu știu dacă ceea ce am auzit eu s-ar chema claxon emis de o mașinuță – jucărie, dar a fost cea mai frumoasă muzică din viața mea: un copil de patru- cinci ani habar n-are ce ar fi să însemne „pi-pi”, dar încearcă să mă învețe pe mine, ce înseamnă cuvintele „claxon” și a „claxona”. Nu fabulez, a fost un caz real, proaspăt. Mai mult ca atât: „Mă, zic, de acu înainte am să rețin acest cuvânt – „a claxona”- și n-o să te mai întreb niciodată de ce nu pi-piești, dar ia să-mi spui tu mie cum se numește mașinăria asta pe care ești acum cocoțat?

-Trotinetă, mi-a răspuns năzdrăvanul, privindu-mă cu uimire.

E un românaș, mi-am zis eu atunci, dar iarăși mă puneau în gardă inflexiunile din vocea lui, pur basarabene. Că nu e pui, venit de dincolo, m-am convins chiar a doua zi, când am stat de vorbă cu părinții lui,  cu  fără prea multe studii superioare. „dansează ursul românesc”,  mi-a spus îngândurat de metafore tatăl copilului. Că dacă n-ar dansa ursul românesc, ne-ar păpa cel siberian. Suntem, români și punct! E aproape timpul și ora când focul divinității va arde hotarele nedrepte și pe diavolii roșii, cu chip de om, care sunt acum pe pământ și încearcă sa facă legi strâmbe. Eu, un om simplu, îndemn populația să  aibă rațiune, să nu alunece în glodul celor care ne-au tot promis  întreaga viață că ne vor face „fericiți” și „luminați”, dar iată că nu mai suntem fericiți și luminați. De aceea, la 20 octombrie, să ne prezentăm la referendum, să votăm pentru înfăptuirea reformelor, care ne-ar aduce tot mai multe  proiecte, credite europene.

Consider, e necesar să susținem pe actuala conducere a țării și să ne mulțumim cu ceea ce se face acum pentru țară. Un lucru este important, că actualii conducători  ne asigură securitatea. Deci, să ne mulțumim cu rezultatele modeste.  Să fim foarte atenți și vigilenți, că ne urmărește și caută momentul să-și arate colții „ciuma roșie”, de care suntem sătui până-n gât”. Că părinții lui au fost la urșii albi, că și el s-a născut la urșii albi, alta-i vorba și alta-i socoteala, dar că acest copil al lor, cam întârziat, va claxona mereu ca ursul românesc, nu încape nicio îndoială.

Pe la începutul anilor”90, un ziarist și politician rus de la noi scria, cu stupoare, că, pe străzile noastre, deja întâlnești copii care nu vorbesc limba rusă. Că foarte mulți copii, cei mai mulți nu cunosc limba română, pe el îl interesa mai puțin.

Acum am întâlnit un copil care nu numai că nu cunoaște limba rusă ( e prea mic, mi-au spus părinții lui ca să-l abatem să cunoască mai întâi limba mamei și a tatei, și numai după asta să învețe alte limbi), dar vorbește fluent limba română. N-am discutat prea mult cu el, doar aceste două cuvinte să le cunoască- „ a claxona” și „trotineta”- și ai putea înțelege că copilul cunoaște și alte cuvinte, poate cu mult mai multe decât le-ar cunoaște unii, iar el claxonează ca un urs românesc cocoțat pe o trotinetă.