Circa 100 de locuitori ai raionului Teleneşti, printre care poliţişti, funcţionari publici și medici au donat recent sânge. Procedura de colectare a sângelui s-a desfăşurat în Cabinetul de transfuzii a Spitalului raional (SR) Teleneşti. Acțiunea a avut loc în cadrul campaniei naționale de promovare a donării de sânge în rândul populației, desfășurată de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale în parteneriat cu Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui şi autorităţile publice locale. Mesajul evenimentului a fost de a îndemna populaţia să doneze voluntar sânge.
De menționat că din partea Ministerului Sănătăţii au fost înmânate diplome pentru donatorii voluntari și sistematici. Astfel, pentru donare activă și continuă la salvarea de vieți prin donări voluntare, de diplome de acest fel s-au învrednicit doi teleneșteni – Aurelia Rotari și Serghei Nateașin.
Directorul IMSP SR Telenești, Alexei Bivol a remarcat că în perioada indicată în teritoriul raionului a avut loc informarea amplă a populației prin distribuirea materialelor informative cu tematica promovării donării de sânge voluntare și sistematice.
Autoritățile medicale îndeamnă oamenii să devină donatori și să doneze sistematic sânge deoarece aceasta este cheia asigurării unei aprovizionări naționale sigure și suficiente pentru toți cei care au nevoie de transfuzii, a menţionat sursa citată.
Continuarea citiți în n.32 din 13 august 2021