Acest sfârșit de an, este unul posomorât și trist de tot. Și natura parcă era cuprinsă în acea zi de mâhnire , iar drept mărturisire lăsa să cadă din cer stropi mărunți de ploaie. Plângea și natura ,plângea familia, copiii, nepoții, rudele, colegii, prietenii, vecinii, lăcrimau toți care l-au cunoscut pe regretatul Timofei COJOCARU – om de o omenie aparte, om cu multe vise și speranțe.
Oriunde a activat, s-a făcut remarcat grație profesionalismului, devotamentului și responsabilității, de care dădea dovadă. Era mereu la datorie, fiind un străjer cu verticalitate. A iubit viața, dar mai presus de toate a știut să manifeste afecțiune față de oamenii din preajmă.
Deosebit de bun familist, este deplâns amarnic de soție, de copiii-Alexandru, Andrei, Constantin, Diana, Cristina, Alexandra, de cei 5 nepoți, de colegi, rude, prieteni. A fost un exemplu în toate.
Regretele noastre omenești, dorul după vorba sa bună și caracterul săritor la nevoie sunt firești. Firesc este încă ca și Cerurile să-i strângă când vor pe cei buni. Pe calea și la momentul la care consideră binevenit. Timpul va cicatriza durerea sufletească, amintirea, însă, va rămâne veșnic vie.
În aceste clipe de cumplită suferință, exprimăm profundele noastre sentimente de compasiune familiei îndoliate, tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe Timofei COJOCARU Și-l rugăm pe Tatăl Ceresc să-l aibă în paza Lui și să-l odihnească cu drepții.
Fie-i eternă amintirea.
