Am aflat cu mare regret despre trecerea din viață a celui care a fost Mihai UNGUREANU, un bun prieten al „Ecoului nostru” și, prin articolele sale sufletiste, și al miilor de cititori, o personalitate extraordinară, care pe bună dreptate merită să stea în fruntea adevăratei elite a țării, un mare patriot, o somitate în breasla profesională și un om de omenie. Supărat pe cele lumești, s-a ridicat la ceruri.
S-a dus nu atât pentru a-și găsi liniște și alinare vieții sale nedreptățite, suprapuse unei lumi strâmbe cu formule existențiale bizare,. Ci pentru a sluji pe Domnul, mai îndeaproape cu cumsecădenia, erudiția și pioșenia care l-au caracterizat. Zic, s-a dus să-l slujească pe Cel de Sus fiindcă din serviciul pe care ni l-a adus nouă, celor de jos, cu dragoste și profesionalism, n u s-a ales cu mare lucru. S-a dus precum a trăit, modest, liniștit, resemnat, deși fiind un intelectual desăvârșit cu multe porniri, n-a mai reușit să le adune pe toate într-un mănunchi literar testamentar…
Mihai UNGUREANU este un nume cunoscut în domeniul educației, care și-a consacrat toată viața profesiei și care pe perioada întregii activități în cadrul grădiniței de copii, în calitate de compozitor, poet a dat întotdeauna dovadă de profesionalism, responsabilitate, perseverență și devotament. S-a bucurat mereu de stima colegilor, colaboratorilor și fiecare din oamenii care l-au cunoscut i-au apreciat modestia și dorința permanentă de a munci, a crea, a edita cărți pentru copii…
Am apreciat valoarea Omului pentru care sensul vieții era o luptă veșnică. Acest Om a fost patriot al neamului românesc, regretatul Mihai UNGUREANU. El se mândrea că s-a născut în orașul Sângerei. Că apele Ciulucului alimentau izvoarele și subteranele fântânilor din care și-a potolit setea. S-a străduit toată viața să scoată adevărul la suprafață, a luptate cu nedreptățile… Cu asemenea fenomene a luptat regretatul Mihai UNGUREANU, folosind orice prilej dar, mai ales, prin articolele inserate pe paginile multor ziare, în primul rând, pe paginile săptămânalelor „Ecoul nostru” și „Literatura și Arta”.
Colegii de serviciu, copiii, prietenii vedeau în el un izvor al cunoștințelor, care contribuia la însușirea cunoștințelor cu rădăcini adânci, cum este Limba Română, veșmântul ființei noastre. A fost un Om cu verticalitate, cu suflet mare, iubitor de viață, un adevărat familist, un coleg și prieten devotat, un Om de o cumsecădenie aparte, cu devotament față de acest popor, făuritor de tot ce e bun pe acest pământ străbun. A fost posesorul celor mai prețioase sentimente- sentimentul religios și cel patriotic.
Pe masa redacției a rămas o carte deschisa în veșnică așteptare a celui plecat acum dintre noi….Să ne ierte Mihai UNGUREANU că n-am însușit îndeajuns lecțiile de înțelepciune pe care ni le-a oferit cu atâta generozitate, că în cotidianul dezlânat și efemer nu te-am prețuit, poate, cât ai fi meritat… Pentru toate acestea regretăm, dar ne pare bine că ai fost și că te-am cunoscut.
Ne-a lăsat drept moștenire un blazon al demnității, al omeniei, înțelepciunii și vocației. Plecarea în eternitate a acestui Om este o profundă durere nu doar pentru familie și rude, ci și pentru toți cei care l-au cunoscut.
Suntem cu toții profund îndurerați de această pierdere enormă și în aceste momente de mare tristețe, transmitem condoleanțe și compasiune familiei îndurerate, rudelor și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace
Regretatul Mihai UNGUREANU nu va fi uitat în veci. Fie-i eternă amintirea.
