Rugă pentru poet

 Rugă pentru poet

40
DISTRIBUIȚI

 Am marcat  88 ani de la naşterea lui Grigore Vieru. Elevii Instituției Publice Gimnaziul ,,Grigore Vieru”, din satul Heciul Nou care îi poartă numele marelui poet – au organizat o activitate cu genericul ,,Rugă pentru poet”, prin care și-au exprimat dragostea pentru neam, țară și limbă. Astfel, elevii au recitat poezii și au fredonat melodii pe versurile regretatului poet. ”Făptura mamei”, ”Mă rog de tine”, ”Romantică”, au fost doar câteva dintre creațiile vieriene, care au făcut parte din micul spectacol și care au reușit să emoționeze publicul.

Cadrele didactice implicate în activitate au demonstrat simplitatea, modestia, cuminţenia, cumsecădenia, dar şi onestitatea, curajul, patriotismul au fost calităţi ce l-au definit pe Grigore Vieru ca Om, ca Cetăţean, ca Scriitor. Acesta a fost şi mesajul nostru, pe care ne-am străduit să-l transmitem tuturor celor implicaţi în activitate.

Oaspete de onoare a fost domnul Ion Roșca-președintele comitetului sindical din raionul Sîngerei care a venit cu un mesaj de felicitare pentru elevi și cadre didactice. Vieru a fost mai mult decât un poet, el a fost însuși sufletul Basarabiei. A fost, este și va fi Pilonul de rezistență a culturii noastre naționale.