Publicația Periodică „Ecoul nostru”a ajuns la cel de-al 1000-lea număr. Prin pasul care l-am făcut la 8 octombrie 1999, când am apărut pe piața informațională, am început a scrie o nouă filă în istoria din teritoriu. De aproape 20 de ani, ziarul este prezent pe piața mediatică, fiind așteptat săptămână de săptămână în casele cititorilor. Rămâne prezent prin fidelitatea abonaților și credibil prin argumentul cuvântului scris. Activitatea noastră ar fi fost imposibilă fără susținerea generoasă a Asociației Presei Independente (API).
Astăzi am scos de sub tipar al 1000 lea număr al ziarului „Ecoul nostru”, iar primul număr a apărut acum 20 de ani.
În acest timp echipa redacției s-a străduit de a reda veridic, echidistant, imparțial evenimentele ce au loc în zona de distribuție. Probabil, anume aceasta a făcut ca mulți dintre Dumneavoastră să devină cititori fideli, să aleagă „EN” atunci când decid să se aboneze sau să procure ziarul, pentru care lucru Vă suntem profund recunoscători. Or, Dvs. sunteți finanțatorii principali ai ziarului. Aceasta, ne-a permis să fim cu adevărat independenți, să nu manifestăm din considerente financiare, servilism față de anumite partide, conducători etc. Fiindcă ei vin și pleacă, iar ziarul de aproape 20 de ani rămâne fidel intereselor cititorilor. Și acest merit ne aparține deopotrivă: nouă, celora care scriem și domniilor voastre, pentru care scriem.
Visul nostru, a fost ca articolele fiind puse unul lângă celălalt, să compună toate împreună un portret al istoriei.Dacă ne-a reușit sau nu, numai cititorii noștri ne pot aprecia. Realitatea pe care o trăim noi în aceste timpuri e cea a cuvântului. Regretabil este faptul că de la un timp, libertatea cuvântului celor de la putere se reduce la libertatea cuvântului lor. De aceea în aceste condiții, noi avem o misiune nobilă de a informa, a-l ajuta pe cetățean să-și păstreze demnitatea, să gândească liber, să fie realist și cu verticalitate.
După aproape 20 de ani, ziarul „Ecoul nostru” are un contingent stabil de cititori. La nivelul comunităţii locale are pondere şi se bucură de credibilitate atât din partea oamenilor simpli, cât şi a autorităţilor.
continuarea articolului îl puteți citi în numărul 19 al ziarului din această săptămână