Chiar dacă în locașurile sfinte ale Domnului se propovăduiește că Apocalipsa e aproape, oamenii de pe Terra, desigur, nu-și așteaptă cu mâinile pe piept sfârșitul. Viața continuă, viața înflorește și venerată este în toate colțișoarele planetei. Doar la noi, după felul cum abia de gâfâie ea, viața noastră, ai impresia că se apropie sfârșit.
Recunosc, acesta nu este sfârșitul lumii și n-ar fi nici începutul sfârșitului, dacă n-ar fi călcate în picioare ca nicăieri în altă parte cele zece nevinovate porunci. Din păcate însă, frate pe frate se omoară, mama cu fiica se judecă, tatăl îl înjunghie cu cuțitul pe fiu, toate pe un cap se fură, nerușinarea stă fudulă în capul mesei, dezmățul n-are nici o măsură, criminalii mișună semănând moarte în jur…Și nimeni de nimic nu răspunde. E ceva groaznic. Într-adevăr, parcă e sfârșitul lumii. Ajunși într-o atare situație, e firesc să ne întrebăm: cum de mai pâlpâie lumina vieții și cât timp nu ne va înghiți mocirla blestemată? Oare chiar să fie totul pierdut pentru noi? Speranța, doar speranța în bine și credința ne mai poate salva și poate doar asta ne mai ține de a nu cădea pentru totdeauna în hăul dezastrului ce ne absoarbe.
Căci mare lucru e de a nu pierde încrederea în bine, lucru la fel de important, de a nu pierde încrederea în puterile proprii. Și, Slavă Domnului, că oricât s-au străduit unii diriguitori veniți de pe aiurea să lipsească acest neam dintr-o țară situată în calea tuturor relelor, adică să ne lipsească pe noi de credința în bine pe pământ, de izbândirea binelui asupra răului, n-au reușit și nu vor reuși niciodată până la capăt s-o facă și alții.
În zadar au încercat și mai încearcă programat cineva să-i lipsească pe băștinași de spiritul lor de a fi gospodari, să-i lipsească de bunul simț, n-au să reușească. La sigur, nu. Dovadă e și faptul că oamenii noștri deportați în Siberii de gheață, luând cu ei doar sufletul și credința, au făcut gospodării și acolo unde nimeni nu se aștepta.
Să nu fie oare îndeajuns exemplele de felul acesta pentru a-și da seama cei de tot soiul și de diversă coloratură politică, cei care au diriguit și se aburcă să mai ajungă din nou la cârma statului, să-și dea seama că puterea de supraviețuire a acestui neam e nemuritoare, precum nemuritoare îi este credința și spiritul lui de gospodar. Câtor atotputernici guvernanți a supraviețuit poporul? Fiți de acord, va supraviețui, la sigur, încă mult timp. Ar fi bine, de asemenea, să se știe de jos și până în vârful piramidei că oricât s-ar strădui coloana a cincea și toți cei din afara țării să accelereze sau să rețină mersul istoriei – nu vor reuși.
Ceea ce, la sigur, vor reuși – își vor apropia la fuguța propriul lor sfârșit. Pe când viața, acest miracol, va rămâne de-a pururi un dar frumos dat oamenilor pe pământ de Bunul Dumnezeu.
