DISTRIBUIȚI
În poză: V. MARANDIUC alături de reprezentanții guvernului

La sfârșitul săptămânii trecute, în raionul nostru, s-a aflat într-o vizită de lucru Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel FILIP, însoțit de întreg Cabinetul de Miniștri. La întâlnirea ce a avut loc în incinta Casei de Cultură „Nicolae Iorga” au participat administrația raionului, primari, șefii serviciilor desconcentrate și descentralizate, agenți economici, cetățeni din raion. În cadrul ședinței au fost discutate noile reforme inițiate de către actualul guvern, precum și problemele cu care se confruntă la moment Sângereiul.

Vizitele miniștrilor în teritoriul raioanelor au devenit obișnuite, după ce liderul democraților a anunțat încă la începutul verii că reprezentanții guvernului vor vizita orașele și satele pentru a se familiariza cu problemele stringente, dar și a soluționa existența lor. Opoziția a calificat această mișcare ca o operațiune electorală, lucru negat de partidul respectiv.
Astfel, Pavel FILIP a menționat că aceste vizite sunt binevenite și au rezultat: „Este bine și eficient să muncești în birou, dar fără că să vorbești nemijlocit cu oamenii, nu se mișcă atât de repede lucrurile. Vreau o abordare pragmatică și responsabilă, să răspund pentru ce am făcut eu și colegii mei. Cele mai multe probleme, care ne sunt puse în cârcă, au fost moștenite, iar mulți dintre cei care critică au provocat aceste probleme”.Conform spuselor lui Pavel FILIP, pentru eliminarea problemelor au fost făcute mai multe acțiuni concrete: a fost fortificat sistemului bancar, îmbunătățite condițiile pentru mediul de afaceri, implementată reforma fiscală și cea a pensiilor. În prezent, se lucrează la reforma salarizării, a sistemului de sănătate și de educație. „Atunci când vrei să construiești o clădire rezistentă – ai nevoie de un fundament adânc și trainic”, a mai spus prim-ministrul. În cadrul discuției FILIP s-a referit și la proiectele sociale lansate de Guvern: „Prima Casă”, „PARE 1+1”, „Start pentru tineri”. „Responsabilitatea noastră este să muncim. Și vom munci în continuare, astfel ca să nu ne fie rușine pentru lucrurile pe care le-am făcut.”
Președintele Raionului, Vasili MARANDIUC, a făcut o prezentare a raionului , oferind publicului date despre starea de lucruri în teritoriu pe domenii în parte, totodată enumerând și problemele cu care se confruntă administrația și populația: proiectele începute și nefinalizate din lipsa financiară, starea actuală a mai multor drumuri din raion, problemele existente în domeniul sănătă

ții și a învățământului: lipsa de cadre, echipamente etc. Președintele raionului a remarcat că această serie de probleme poate fi soluționată cu ajutorul implicării Autorităților Publice Centrale.
În a doua parte a ședinței au fost puse în discuție problemele stringente ale raionului, care necesită rezolvare urgentă…

În poză: audiența în timpul ședinței

Mai departe puteți găsi în ziarul numărul 40 din această săptămână