Primăria Cubolta a găzduit Festivalul Internațional cu genericul „Un popas la noi cu cântec dans și voie bună”, consacrat regretaților oameni ai culturii locale și naționale: frații Valeriu și Vladimir ȚURCANU, profesorului Nicolae BÎRSANU, coreografului Ion SAMBRIȘ, muzicianului Eugen CIUBUC. Mai nou, primarul Alexandru SÎRBU a propus, începând cu această ediție, a XVI- ea în lista personalităților culturii a căror memorie este cinstită prin festivalul organizat tradițional, să fie înscris și numele Gheorghe GALAI, o personalitate asemeni valoroasă a culturii satului și neamului, propunere aplaudată îndelung de publicul spectator.
Potrivit participanților și publicului spectator, dar și oaspeților festivalului, din afara raionului și fraților de peste Prut, Festivalul Internațional de cântec , dans și voie bună, a reușit și a transformat ziua de duminică , 17 august, 2025,într-un miracol, atât pentru participanți, cât și pentru invitații de onoare. Mișcarea către inima festivalului a început de la intrarea în sat către centrul satului și primărie, cu un defileu al portului popular și al colectivelor folclorice și de dansuri populare participante. În fruntea coloanei splendide prin trecerea sa în sir de-a lungul satului, a mers fanfara Casei de Cultură Cubolta, conducă de profesorul și dirijorul Andrei ARHIRI.
Primarul localității și gazda festivalului Alexandru SÎRBU a dat start deschiderii evenimentului. Momentul oficial a fost remarcat de prezența mai multor oaspeți de onoare, dintre care primari și reprezentanți ai primăriilor comunelor de peste Prut , ca Aroneanu, județul Iași, înfrățite cu Cubolta și care împreună construiesc în continuare poduri de prietenie, și parteneriate benefice, ca între frați. Un moment cu relevanță istorică a fost semnarea încă a unui acord de înfrățire cu comuna MIleșeuți , județul Suceava. Dacă se înțeleg și se ajută ca frații și duc aceeași povară a muncii de primar, care este vinovat de toate ce se întâmplă și de faptul că temperaturile sunt atât de sufocante, primarul Vasile CĂRARE din România și Alexandru SÎRBU , au semnat Acordul de înfrățire.„ Îl prețuiesc mult pe Alexandru, primarul Dvs., nu numai că este tânăr și simpatic, dar este un băiat cu caracter, știe a face lucruri fără egal pentru comuna si întreține parteneriate eficiente. Podurile de prietenie și colaborare care le construim prin această înfrățire vor fi spre bine pentru ambele comune. Dar eu sper cât de curând, odată cu integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană malurile Prutului să nu mai țină graniță intre România și Basarabia”, a spus primarul de MIleșeuți, Suceava, Vasile CĂRARE.
Oaspeții din România au fost primiți la festival nu doar cu inimile deschise , cu buna lege a găzduirii în simțire și gesturile de primire. Cu diplome de gratitudine, cu suvenire din inima și baștina lui Pan Halippa și cu o carte nou- nouță despre această minunată localitate și personalitățile sale ilustre, despre oamenii harnici și uniți în organizarea lucrurilor frumoase cum a fost Festivalul Internațional, ca la Cubolta. Cu aceste daruri simbolice și de o inteligență rară a întâmpinat primarul de Cubolta oaspeții și frații de peste Prut.
Pentru colectivele participante organizatorii au pregătit surprize inedite. Doar că aici inițiativa a fost lăsată și încredințată celor care cel mai bine în raion știu a organiza un scenariu și a-l regiza pentru ca să încapă în atenția prezentării și premierii fiecare dintre peste 30 de colective participante, din România, din raioanele din Nordul Moldovei, și cele mai multe din raion. Aici cununa de lauri și de apreciere s-a îndreptat către Anastasia și Valeriu RUSU regizorii și scenariștii festivalului , către echipa Secției raionale de Cultură, buni organizatori și de o unitate între ei, ca și dăinuirea culturii care o promovează. Vicepreședinta raionului Vera SERBUȘCA a avut grija până la final, să înmâneze diplome de merit și premiul festivalului fiecărui colectiv. Au avut parte de un scenariu și de scena festivalului colectivele minunate din România, care au cântat și au dansat, ca „Hora Moldovei”, din Iași. Apoi bine au fost integrate în pânza Festivalului colectivele din raionale care au dorit să participe: Telenești, Edineți, Florești, Fălești, Ocnița, Drochia, municipiul Bălți. Parcă două culturi s-au întâlnit pe scena festivalul : cea românească cu cea românească, dar din Republica Moldova. Tot aceleași cântece, aceleași valori culturale. Dar pentru toți participanții festivalului și pentru primăria Cubolta cartea de vizită a fost și a rămas Ansamblul de dansuri populare „ Brâuleț”, condus de Alexandru BALANICI.
Să susțină colegul primar și colectivele participante, au fost prezenți la festival mai mulți primari, începând din raza Cotiujenii Mici, Izvoare, Bilicenii Noi , până la Mileșeuți , Suceava: „Mă bucur sincer ce festivitate de amploare a organizat primarul. Eu ,în primăria Izvoare nu am așa potențial pentru a organiza evenimente de amploare. Dar am venit la festival cu două colective, ansamblurile „Noroc” și „Izvoreanca”. Mă bucur că s-au prezentat bine, de rând cu celelalte colective. Festivalul cu conotație internațională s-a profilat la așa înălțime, rămânând unul de mare măreție culturală în ochii tuturor, cât a oaspeț

ilor de peste Prut. Avem aceleași valori și ne menținem veșnicia satului prin ele. De aceea susținem cultura, participanții la festivalurile organizate, cu toate că resursele din buget nu ne ajung pentru deplasarea colectivelor. Dar nu ne-ar sta nicidecum să purtăm numele de primar, dacă nu am susține cultura, din răsputeri, Așa și facem”, în concluzie a reiterat primara Feodora EȘANU, primăria IZVOARE. Cu festivaluri și cultură de acest gen, spre a fi uniți, spre a fi în parcursul european. Aceasta ni–i calea și salvarea.






