DISTRIBUIȚI

   Primărițe Valentina CEAUŞCEAC (primăria Sângereii Noi) şi Silvia ŢURCANU (primăria Chişcăreni) au fost grațiate de Guvernul Republicii Moldova cu diplome de excelenţă pentru cariera lor de succes în Administraţia Publcă Locală de-a lugul a 5 şi respectiv 4 mandate.

   Ele au fost onorate cu ocazia Zilei Autonomiei Locale şi a Lucrătorului din Administraţia Publică Locală. În cadrul şedinţei raionale de marţi, unde au fost prezenţi toţi colegii primari, informaţia dată a fost adusă în spaţiul public de la noi de către Ion BÎRSANU, şeful adjunct al Oficului teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat. El a transmis mesajul instituţiei statului pentru onoratele primare şi le-a felicitat călduros.

   Bucuria aprecierii muncii lor la un astfel de nivel a fost împărtăşită prin aplauze de susţinere ale colegilor primari şi a conducerii raionului.

Foto: Vera TABARCEA