O dată cu trecerea timpului, care macină cu meticulozitate în contradictoriu amintirile, făcându-ne să ne apropiem și să resimțim tot mai mult esența a ceea ce ne-a fost dat să cunoaștem, simțirea ne străduie la perceperea aurei de lumină care ar vrea să însemne prezență continuă.
La 13 aprilie curent sunt cinci ani într-un astfel de sfârșit chinuitor și așteptarea salvatoare a primăverii, care încetinea să vină, a plecat dintre noi cel care a fost soț, tătic, bunel, frate, naș, fin, prieten, vecin Gheorghe ȚURCANU din orașul Sângerei.
I-am cunoscut sufletul dezgolit… I-am cunoscut atât regretele, cât și speranțele într-un nou miracol, care i-ar permite să revină pentru a o lua de la început, pentru a continua în fond realizarea salvatoare a ideii de afirmare a ceea ce suntem în esență.
Dar altfel, înlocuind declarațiile cu fapte, orientându-ne eforturile spre efecte, realizări.
Linia sa principală de conduită se axa pe demnitate, mărinimie și generozitate, pe necesitatea de împărtășire a gândurilor născute în meditații și resemnări profunde.
Adevărate clipe de revelație pentru el erau întâlnirea cu copiii, nepoții, rudele – care îl înaripau de fiecare dată. În asemenea clipe devenea asemenea unui copil fericit. El a știut întotdeauna și în orice condiții să-și apere până la sacrificiu ceea ce i-a fost scump și drag.
Alături de el mi-am conturat personalitatea matură, fapt ce m-a făcut să înțeleg că important este nu numărul, ci calitatea celor care te prețuiesc.
Or, nimeni nu vede deasupra sa. Fiecare vede la celălalt numai atât cât este el însuși, căci fiecare poate cuprinde și înțelege numai în măsura propriei sale inteligențe.
În fond însă, Gheorghe ȚURCANU a fost un mare singuratic, mai puțin înțeles și susținut. Infim a rămas numărul celor capabili să privească dincolo de onoruri, de funcții și rătăciri ale sorții, să-i privească măreția sufletului, pentru a se convinge că nu-i mare prin altcineva, ci prin el însuși.
Ne-a părăsit regretatul nostru într-o zi de primăvară, când peste două zile urma să sărbătorim jubileul de 65 de ani, dar nu a fost să fie. În ziua de 16 aprilie ne-am adunat cu toții acasă la o tragedie. A părăsit această lume discret și modest, așa cum, de altfel, a și trăit. Regretăm foarte mult că nu am putut face nimic în aceste clipe fatale și l-am pierdut… El ne-a lăsat însă dragostea cea mare pentru oameni, credința în idealul sfânt. I-am admirat mereu omenia și optimismul incurabil, dar și bărbăția cu care înfrunta obstacolele vieții. Anul acesta ar fi împlinit jubileul de 70 de ani. Dar nu a fost să fie. Destinul ori necuviința durerii au decis o altă cale, cea fără de întoarcere în familie.
Regretele noastre omenești, dorul după vorba sa bună și caracterul săritor la nevoie sunt firești. Durerea domină inimile noastre. În disperare înălțăm rugă către Domnul din ceruri să-i dea iertare de păcate. Și pentru că a trăit în lumină, ne vom ruga Bunului Dumnezeu să-i dea lumină și acolo sus, în lumea celor sfinte.
Trec anii și luminoasa amintire a soțului, tăticului, bunicului nostru Gheorghe ȚURCANU, care ne-a cultivat o nemărginită dragoste și bunăvoință față de oameni, care ne-a lăsat cea mai valoroasă moștenire –lumina sufletului său, ne vor face să semnăm întotdeauna cu profundă pietate și responsabilitate.
