DISTRIBUIȚI

Jurnaliștii din întreaga țară vor sărbători duminică, 3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei. De 20 de ani practicăm un jurnalism onest, luptăm să repunem adevărul în capul mesei. În pofida greutăților, presiunilor de tot felul, nu a putut nimeni și nimic să ne aplece, să ne îngenuncheze, deși unii s-au străduit din răsputeri. Am fost și suntem o echipă neobosită și temerară, informăm cetățenii operativ, corect și echidistant.
Am ales să riscăm și să muncim cinstit, sperând ca articolele noastre să facă lumină și să ajute la rezolvarea problemelor existente. Or, presa liberă este valoroasă nu numai ca furnizoare de știri, ci și ca „pilon al democrației, spunea Federica Mogherini. „Nu există democrație fără o presă cu adevărat liberă.”
Prin lumina libertății și independenței publicației periodice „Ecoul nostru”, ne facem meseria de ziariști. Reușim, credem, să ne bazăm pe obiectivitatea ziaristică. Sperăm că aceasta ne reușește și că acest mister de căutători ai adevăruluui să-l păstrăm pentru totdeauna. Prin primenirile care ni le oferă independența în activitate și libertatea de exprimare pe care și noi o oferim cititorilor noștri. Suntem așteptați vineri de vineri în casele prietenilor și abonaților. Le suntem enorm de recunoscători pentru încredere, apreciere și susținere.
Supraviețuim în aceste timpuri neordinare grație adevărului scris și colaborării ce o avem cu instituțiile și serviciile raionale. Împreună, prin libertatea de exprimare și accesul la libera informare tindem și ajutăm în soluționarea problemelor societății, familiilor, generațiilor. Optăm pentru o viață decentă și reflectăm tendințe prin puterea noastră de exprimare și libertatea presei. În acest context ne considerăm un ziar de atitudine și astfel suntem apreciați de cititori. Suntem fereastra deschisă în fiecare familie a abonaților și oferim accesul la informare. Cu fiecare număr editat scoatem pe rol problemele, realitatea, performanțele unui colectiv, ale unei societăți. Aducem în casele oamenilor din teritoriu informații și mesaje locale, devenind un punct de referință. Ne-a reușit acest lucru pentru că indiferent de culoarea politică a autorităților, avem curajul să spunem lucrurilor pe nume.
În calitate de jurnaliști, ne simțim parțial liberi. Deseori constatăm că libertatea noastră ar putea fi cu mult mai extinsă dacă autoritățile publice ar face pași concreți întru susținerea presei. Mă refer aici la libertatea economică și financiară, publicitate, monopolul difuzării presei etc. Bugetul ne constrânge, ne pune într-un anumit cadru. Nici pe departe nu ne răscumpărăm. De mai mulți ani nu găsim răspuns la această întrebare. Nu ne simțim pe deplin liberi atunci când suntem nevoiți să așteptăm mult timp niște informații anume. Nici pe departe nu suntem liberi în cazul în care unii colegi de-ai noștri, de la alte instituții media sunt atacați fie de lideri politici, fie de persoane anonime pentru munca pe care o fac.
Procesele democratice, calitatea lor țin de situația libertății de exprimare, precum și de libertatea și pluralismul mass-mediei.