Pregătesc și distribuie prânzuri gratuite

 Pregătesc și distribuie prânzuri gratuite

29
DISTRIBUIȚI

Oamenii satului Prepelița au grijă unii de alții. În acest sens sunt grăitoare faptele  care rezulta în urma implicării lor prin grijă față cei de alături: poate mai triști, mai nevoiași, fără putere de a-și pregăti un prânz. Mulți dintre aceștia sunt beneficiari ai asociației de caritate„ Vatra Străbună” care activează în teritoriu. Zilele trecute 2 familii din localitate s-au oferit să pregătească prânzuri gratuite, 15 porții de mâncare pentru  beneficiari. Potrivit  Verei Năvoloacă, președinta asociației „două familii Vasile și Ecaterina Ciușcă cu Vasile și Maria(Mădina) Mîndru  au preparat 15 porții de mâncare  pentru beneficiarii asociației. S-au implicat din toată inima, printr-o diversitate a meniului. Au preparat sarmale, cartofi cu legume, baba neagră. Au mai oferit câte un colac, castraveți și roșii. Ca de fiecare dată când ne implicăm să alimentăm aceste persoane ne-a fost  aproape  AO Frigider- Comunitar din Chișinău în persoana doamnei  președintă Spânu. Ea a donat pâine feliată, biscuiți pentru copii, săpun fax și lichid. Mulțumim din suflet.”