În spatele cărților Leonidei Lari se află o biografie. Despre care, pe nedrept, s-a vorbit mai mult decât despre adevărata ei biografie, cea conținută în volumele de Poezie.
De la trecerea Leonidei în alte dimensiuni s-a scurs ceva timp, dar creația nu i se învechește, pentru că ea și l-a făcut aliat încă pe când era în viață.
A intrat în poezie așa cum se intră în religie. Total, fără rezerve, dăruindu-i-se cu trup și suflet.
Evada din timp în scris, iată de ce ai impresia, atunci când o citești, că scrisul ei se află în afara timpului.
De-atâta durere sunt nouă,
De parcă n-am fost pe pământ,
Dar văzul îmi spune că plouă,
Se clatină floarea de vânt…
Leonida Lari crezuse că Poezia e posibilă, într-o perioadă când aceasta reușise să fie compromisă – pe de o parte, de protagoniștii realismului socialist, iar pe de altă parte, de promotori ai unui postmodernism antipoetic, care-și propuseseră, și unii și alții, fără s-o declare, să elogieze hăul ca înălțime și lipsă de idee ca univers al gândirii.
Poezia ei nu poate fi explicată, așa cum nu se explică oracolul sau aerul de taină al apariției unui mugure.
Poeta noastră a reușit să recupereze tradiția vie -de la Dosoftei la Alecsandri și Eminescu, până la Blaga, Stănescu, Vieru.
Poeta modernă, care trăsese cerul după ea, care a stropit cu lacrimi trandafirii, încercând să vindece prin dragoste, care nu s-a rușinat să-l iubească pe Dumnezeu și să-și idolatrizeze Neamul, care nu s-a temut să-i dezamăgească pe cei dezamăgiți, iubindu-i mai mult decât au sperat și au meritat.
A mers când ceilalți s-au oprit și a asultat când ceilalți vorbeau. Apoi când interlocutorii ei, și ai vremii, s-au săturat de cântat, a vorbit ea.
E un pericol, știu, să mai cuvânt,/ E ca și cum cu-o daltă nevăzută/ Sculpta-mi-aș drumul soartei pe pământ/ Și-aș fi de poezia mea născută.
Născută de poezie. Modelată de metafore. Reînviată prin intermediul cuvântului, el născător de lumi.
Poetă metafizică Leonida Lari nu s-a convertit la misticism, ci l-a căutat pe DUMNEZEU prin cuvinte, revoluționând expresia poetică.
A desprăfuit metaforfa. A reînnoit versul. A făcut curățenie în tot ce înseamnă poezie.
Se refugia în poezie, așa cum unii se refugiau în somn.
Poezia ei e ca un oraș, ridicat pe ruinele așezărilor anterioare, ca să ajungi la ele, trebuie să sfărâmi straturile de beton care le despart. E o altfel de poezie, o altfel de lume, cu altfel de răsărituri și apusuri, cu altfel de primăveri și toamne, ierni și veri…
E o zi de toamnă-n plină vară,/ E un trist împătimit,/ Și-i o lumină ce ne ară/ Ca pe-un pământ părăginit./
Și întinzându-se spre astre/ Neliniștit și nesupus-/ E lacul lacrimilor noastre/ sau doar al ploilor de sus?..
Leonida Lari a făcut disidență prin operă. Sau – întâi de toate – prin opera ei. Toată creația i-a fost una de opoziție, cu regimul, cu literatura momentului, cu sine însăși.
Ulterior, libertatea ulterioară a exstins-o și asupra întregului neam românesc din stânga Prutului.
Căutând evenimentele, ea se ridică deasupra evenimentelor, ca undelemnul deasupra apei, pregătit să ia foc cu tot cu lichidul în care fierbe.
Leonida Lari voia să placă cititorilor, dar nu prefăcându-se că gândește ca ei- procedură simplă către un succes iluzoriu al unui literat -, ci – lucru mult mai greu, să-i facă pe ei să gândească precum dânsa.
A avut instinct naționa, și putem azi afirma că nu a văzut lucrurile așa cum sunt, ci așa cum vor fi.
Ea devenise conștiința acestei așchii de Neam.
Păcat doar că timpul n–a avut răbdare și poeta nu a terminat de spus ce ar fi vrut să spună.
Au mai rămas multe poeme nescrise și multe discursuri nerostite.
La sfârșitul anului 1989 am fost incluși, împreună cu Grigore Vieru, în această listă de condamnați la moarte de către organizația moscovită „Pameati”, pentru poeziile noastre de dragoste care „atâtă vrajbă între popoare.”
Norocul nostru a fost că clipele pe care le trăim în istorie au decis atunci altceva.
Leonida Lari e una dintre marile poete ale limbii române, pe linia Veronicăi Micle –Magda Isanos -Ana Blandiana.
În aceste zile, un loc de pe Aleea Clasicilor din Chișinău mai este în așteptarea bustului Marii Poete Leonida Lari, care sper să nu întârzie prea mult.
Nicolae DABIJA