(Continuare din nr. 27-28)
Le ies înainte țarul Fiodor Ioanovici, țarina Irina cu fratele ei Boris Godunov, cu toți marii ierarhi și boieri.
Dar a doua zi sunt arestați.
Întemnițarea s-a desfășurat după întâlnirea pe care a avut-o cu cei doi oaspeți Boris Godunov, adevăratul conducător al Rusiei din acea vreme.
După căderea Constantinopolului și după ce țarul Ivan Vasilievici, cuscrul lui Ștefan cel Mare, s-a căsătorit cu Sofia, rudă de împărat bizantin, Moscova s-a declarat „a treia Romă”. Ea se dorea capitala întregii lumi creștine, iar cneazul Moscovei se voia țar al tuturor creștinilor.
Pentru asta Rusia avea nevoie și de Patriarhie. Și ocazia se ivi.
Boris Godunov avu o discuție lungă cu Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului.
– Vrem Patriarhie la Moscova!, a cerut acesta. Răspunsul acestuia a fost scurt:
– Nu!
Și atunci Patriarhul Ieremia al II-lea și mitropolitul Dorotei au fost puși în lanțuri.
„Tratativele” au durat un an de zile.
Propunerile ulterioare făcute de Boris Godunov, care parlamenta cu patriarhul în numele țarului, erau dintre cele mai ispititoare.
Rușii i-au propus lui Ieremia al II-lea să se mute cu tot cu Patriarhie de la Constantinopol la Moscova.
Ieremia a refuzat.
Apoi – să fie numit chiar el patriarh al Moscovei.
Patriarhul a replicat că Moscova e un oraș mic.
Atunci Godunov i-a propus ca titlul său să fie: Patriarh al Vladimirului și al întregii Rusii.
Pe atunci Vladimir era cel mai mare oraș rusesc.
Un nou refuz.
I se promit danii, daruri, bani, dar Patriarhul nu poate fi înduplecat.
Timp de un an de zile cei doi ierarhi sunt schingiuiți – în tradiția „ospitalității rușești”- batjocoriți, bătuți, nu sunt hrăniți cu săptămânile, fiind ținuți ostatici în subsolurile reci ale unor mănăstiri.
Patriarhul Ieremia al II-lea și mitropolitul Dorotei al Monembaziei au fost eliberați abia după ce și-au pus semnătura pe actul de constutuire al Patriarhiei Moscovei.
Dorotei al Monembaziei povestește în Cronograful său că, pentru a fi convins, gazdele sale l-au aruncat la vreme de frig – era luna ianuarie 1589 – în râul Moscova, de unde a fost scos de abia după ce, stând până la gât între sloiurile de gheață, Patriarhul Ieremia al II-lea a iscălit Gramota de înființare a Patriarhiei Ruse.
Patriarhul Ieremia al II-lea cedase.
Iată cum povestește, folosind persoana a treia singular, calvarul prin care au (a) trecut Dorotei al Monembaziei:
„ Din Moldova, Dorotei cu patriarhul Ieremia ajung în Rusia, unde se duseră spre a obține ajutoare bănești pentru a scăpa de datorii scaunul patriarhicesc. Acolo însă au fost opriți un an întreg, și cu făgăduieli și amenințări au consimțit să ridice la rangul de patriarhie scaunul mitropolitan al Moscovei. Dorotei, pentru opunerea sa, a trecut prin primejdia să fie aruncat în fluviu, de care a scăpat iscălind documentul înființării Patriarhiei” ( Dorotei, Cronica, B.,1818, pag. 449-453; vezi în D.Russo „ Studii istorice greco-romane”, B., 1939, Editura pentru Literatură și Artă”, p… 68-86 și I. Karamzin „Istoria gosudarstva rossiiscogo,” tom,X).
Deci, Patriarhia Rusă a fost înființată prin infracțiune.
La 26 ianuarie 1589, Boris Godunov le face cunoștință cu prietenul său, Iov, pe care cu un an în urmă îl făcuse din călugăr arhiepiscop de Rostov, care la 29 ianuarie 1589 în Uspenski Sobor de pe teritoriul Kremlinului va fi uns „ Патриарх Московский и всея Руси” ( Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii”).
Astfel, prin metode diavolești, prin crimă și șantaj, Mitropolia Moscovei devine Patriarhie autocefală și independentă de Constantinopol.
Țarul Falsul Dimitrie, care-i va lua locul lui Boris Godunov ( acesta va fi țar al Rusiei între 1589 și 1605) îl va întemnița pe Patriarhul Iov în Mănăstirea Starițkoie, apoi îl va omorî, ca să-l poată pune în scaunul de Patriarh pe grecul Ignatie, prietenul său bun: fiecare țar rus venea la domnie și cu patriarhul său.
În continuare, timp de sute de ani, aproape niciunul dintre patriarhi n-au fost aleși, fiind numiți de țari.
(VA URMA)
Nicolae DABIJA, după „Literatura și arta”
