DISTRIBUIȚI

Instituţiile medicale din raion de mai mult timp se confruntă cu deficit de cadre medicale. În special nu ajung medici de familie, sunt mult mai puţini decât e nevoie. La câţi pacienţi sunt şi câtă populaţie este spre deservire medicală în fiecare Centru de Sănătate, medicii nu sunt îndeajuns.

Lucrul acesta l-am desprins din convorbirea cu Eleonora TARTACOVSCHI, şefa Centrului de Sănătate (CS) Sângerei. Ea susţine că „asistenţa medicală primară din raion nu este asigurată cu medici de familie. Din aceste motive accesul populaţiei la asistenţă medicală este limitat pentru unele localităţi”. În conformitate cu datele statistice, asigurarea cu medici de familie la 10 mii locuitori constituie 3,3%”. Din numărul de medici de familie care activează, 38 % sunt de vârstă pensionară. Necesitatea de medici de familie la ziua de astăzi este de 7 unităţi. Centrul de Sănătate Sângerei are nevoie de un medic de familie, un pediatru, un obstretician-ginecolog, un laborant. Din motiv că lipseşte specialistul necesar, este sistată activitatea farmaciei din incinta Centrului de Sănătate. Este nevoie de un farmacist. În mare parte pacienţii care se bucură de medicamente compensate, de la această farmacie îşi asigurau necesarul de medicamente. Acum dacă farmacia este închisă din lipsa specialistului, ei se ciocnesc cu problema dată.
Eleonora TARTACOVSCHI este îngrijorată nu doar de situaţia din centrul pe care-l administrează.
Cu problema dată se confruntă și colegii săi din centrele de sănătate din raion. Gheorghe OJOG, şeful CS Biruinţa spune că are nevoie de un medic de familie. Emil MELNIC, şeful CS Bilicenii Vechi – de un medic. Elena CARAUŞ, de la CS Chişcăreni susţine că instituţia are aceeaşi problemă. Claudia BARCARI, şefa Centrului Flămânzeni-Coşcodeni semnalează de mult timp de necesitatea a 3 medici în sectorul său. Cu drag ar împărtăşi cu tineri specialişti din experienţa sa valoroasă.
Altă instituţie, aceleaşi probleme. Instituţia Medico Sanitară Publică „Spitalul raional Sângerei”, se confruntă cu deficit de specialişti. Potrivit Angelei SIMAC, şefa Serviciului Resurse Umane, „cu asistente medicale Spitalul raional este asigurat 100 %. De medici are multă nevoie: de medic anestezist – reanimatolog, medic- internist, medic- morfapatolog şi de un farmacist- diriginte cu studii superioare pentru farmacia spitalului, de încă un farmacist – laborant cu studii medii”.
În calitatea sa de fondator al acestor instituţii, Consiliul raional a fost sesizat să se implice în soluţionarea problemei asigurării cu cadre medicale. Potrivit vicepreşedintelui Mihail BÎRSAN, responsabil de domeniu „printr-un demers oficial am sesizat Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova asupra acestui fapt şi necesităţi”.
Niciunul dintre tinerii specialişti care au absolvit în acest an Universitatea de Medicină şi Farmaceutică din Moldova nu a venit la Sângerei să se înscrie în echipa de medici ai raionului.