La data de 2 martie ne adunăm cu toții pentru a comemora victimele căzute în războiul de pe Nistru, tineri din localitățile raionului, în majoritate polițiști, care -nu s-au mai întors vii din acest conflict, la părinți și la iubite.
Unicul dintre ei , Veniamin Musteață,rezervist, a fost dintre tinerii familiști,cu un copil de 5 ani acasă și soția însărcinată. Ceilalți au fost polițiști cu misiuni speciale din Brigada „Fulger .Au fost tineri în prag de căsătorie, ca regretații Iurie Boghiu din Coșcodeni, unicul copil la părinți, Valentin Mereniuc, participant la războiul din Afganistan, decedat printre primii 4 martiri ai neamului din R. Moldova pentru independența și suveranitatea statului nou format , Eugen Nacu, din satul Drăgănești,Vitalie Rău din or. Sângerei.
Toți acești tineri din raionul Sângerei erau angajați ai Brigăzii cu destinație Specială „Fulger”. Fostul polițist Grigorie Ciobanu își amintește cum au decedat primii patru polițiști cu destinație specială printre care și Valentin Mereniuc.„Eu l-am văzut răpus fără viață. Dar până la acest moment noi am fost împreună, l-am regăsit lângă podul de la Bender când am fost aduși să ne apărăm R. Moldova de separatiști. Valic Mereniuc, că așa-i spunem la școală și în mahala, parcă nu a bine mi-a povestit toate momentele bune și mai puțin bine din viața lui, inclusiv despre coșmarul ce l-a trăit în războiul din Afganistan. Era tânărul care dintr-un război scăpat cu viață a nimerit în alt război care i-a curmat viața. Mi-a povestit, parcă pentru istorie, cât de fericit era că a scăpat viu din războiul din Afganistan și marea bucurie a părinților,al cărui tată, profesorul nostru de matematică, l-a adus în brațe de la oprire până acasă când a revenit din război. Convorbirea noastră a fort întreruptă de o chemate. El s-a dus, neștiind că va fi ultima noastră întâlnire”. În seara de 13 decembrie 1991 a fost amânată Sărbătoarea Sfântului Andrei în satul Bilicenii Vechi .Mama lui Valentin Mereniuc, Larisa Mereniuc primise vestea îngrozitoare că fiul ei, angajat al Brigăzii specializate „Fulger” a fost împușcat în timp ce apăra podul din orașul Bender, care nu permitea separatiștilor să se extindă peste Republica Moldova.
„Moartea copilului meu în conflictul armat de pe Nistru mi-a schimbat total viață. M–a transformat-o în lacrimă,în suspin,în plâns și jale permanentă ,în regrete că în zădar și-a pierdut viața.Ca țară , ca neam, ca familii cum am fost sub papucul separatiștilor,așa și suntem. Ei dictează legile, nu noi. Sunt mulți ani de atunci. Nu pot să spun că nu m-am bucurat de atenție din partea statului, a combatanților fiului meu, a primăriei. Am putut supraviețuit cu acest ajutor, a-mi pomeni fiul,post mortem decorat cu Ordinul „Ștefan cel Mare”. De atunci m-am îmbolnăvit și mă doare inima și până în prezent. Îmi pare rău, în zădar și-a pierdut viața fiul meu, cât și ceilalți colegi de ai lui. În Transnistria cum a fost prăpăd și pericol așa și a rămas. Pentru ce au trimis la moarte fii nostru ,dacă și după moartea lor din 1992 încoace, tot nu suntem liberi, tot armata a 14 a separatiștilor ruși ni-i în coaste și amenințarea că putem fi din nou atacați de aceleași forțe predomină și ne paște”, regreta Larisa Mereniuc, mama martirului Valentin Mereniuc al cărui nume îl poartă gimnaziul din localitate.
Larisa Musteață din or. Sângerei, directoarea magazinului„ Lori” nu prea iubește să-și răscolească sufletul cu amintiri despre războiul din Transnistria. Acest conflict i-a distrus dragostea ei, fericirea, tată a doi copilași și i-a distrus toată viața și sănătatea.„Am plâns mult când Veniamin ne-a părăsit și a plecat la război. Eu îl boceam de viu. Eram însărcinată în luna a opta cu fiul care acum este înalt și frumos ca și tata lui. Eram în pericol să-mi pierd copilul. Dar el în ciuda tuturor emoțiilor,stresurilor, s-a dus la război. Mă implora să nu-l plâng că el în primul rând s-a dus să ne apere pe noi, familia lui și Republica Moldova de invazia separatistă”
Emoțiile Larisei Musteață sunt cele trăite de toate soțiile polițiștilor noștri, ai Inspectoratului de Poliție Sângerei, care au mers în conflictul de pe Nistru să ne apere integritatea și independența noului stat format. „Să mă refer la ce orori am trăit acolo nu ar fi bărbătește: Ne-am încurajat unul pe altul și am ținut piept. Acasă când am venit nu am putut face față emoțiilor. Nu mi-am recunoscut soția. Parcă pierduse graiul, de multă suferință că cei doi feciori, dar și ea nu mă mor vedea viu acasă. A fost groaznic. Dar ne-am revenit. Să fie pace doresc tuturor. nouă combatanților, familiilor,neamului întreg”, susține Ion Rusuhanu din or. Sângerei.
Toți cei vizați, tinerii neamului care au luptat în acest conflict, care nu au dovedit -să-și sărute mireasa ,fiind răpuși de gloanțe, s-au jertfit pentru Catedrala Păci. În satul lor,în familia din care au făcut parte, în fiecare raion și în Republica Moldova, blagosloviți de grija cea de sus.
