Gheorghe BRAŞOVSCHI Primarul oraşului Sângerei
Gheorghe BRAȘOVSCHI s-a născut la 11 noiembrie 1964 în orașul Sângerei.
După finisarea studiilor gimnaziale din oraș a hotărât să urmeze Universitatea Agrară din Chișinău, obținând specialitatea de agronom în anul 1987. Mai apoi a urmat studiile la Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova. Deține de asemenea și specialitatea – Magistru în Administrația Publică. S-a angajat în câmpul muncii la 1 septembrie 1981 în calitate de muncitor la Fabrica de Vinuri din orașul Sângerei. Mai târziu a activat 14 ani în gospodăria agricolă din satul Rădoaia, după care a devenit șef al Secției de conserve din Sângerei. Din anul 2003 activează în domeniul Administrației Publice.
În perioada 2003-2011 a fost ales în funcția de primar al orașului Sângerei, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, legislatura a XIX-a. În iulie curent, a fost ales primar al orașului pentru al trei-lea mandat.
A ales domeniul Adminstrație Publică pentru că își iubește localitatea natală și nu poate rămâne indiferent față de ea și problemele cu care se confruntă.
„Dacă ne aducem aminte în ce „hal” era oraşul în 2003: drumuri dezastruoase, gropile de pe străzi se „reparau” cu zgura de la cazangerii, noaptea în oraş şi satul Vrăneşti era beznă totală, nici un bec nu ardea pe străzi, infrastructura delăsată, în faţa Casei de Cultură creşteau nişte sălbătăciuni şi buruieni de tot felul, Complexul Sportiv „Olimpiada-80” – delăsat totalmente, şcolile și grădiniţele se încălzeau cu sobe, baza materială era de prin anii 70-80, nereparate, nedotate cu echipament necesar. De gazificare nici nu mai vorbim, oamenii nici în vis nu-şi mai permiteau să admită că o vor avea vre-o dată şi şirul acesta de nereguli poate să continue. Aveam impresia, că oraşul moare”, menționează primarul.
Și-a legat viața de Sângerei și tot timpul a dorit ca cetățenii din partea locului, să aibă un trai decent acasă. De aceea a decis să se implice pentru a schimba situația.
Își dorește foarte mult ca sângereienii, atât tânăra generație, cei plecați în lume, cât și localnicii să se mândrească cu locul unde s-au născut, unde trăiesc, oriunde ar pleca departe de casă.
Vine în fiecare zi la serviciu din dorința de a reuși să facă cât mai multe pentru localitatea din teritoriul primăriei, să bucure oamenii cu rezultatul muncii multașteptate de toți. Își dorește să reușească pe parcursul mandatului să inițieze și să implementeze cât mai multe proiecte, pentru ca orașul Sângerei să fie unul din cele mai vestite din Moldova iar faima lui să ajungă și peste hotarele țării.
Consideră că orice realizare întru binele teritoriului administrat este un succes. Cele mai importante realizări obținute în mandatele anterioare sunt gazificarea și iluminarea orașului, extinderea sistemului de canalizare și apeduct, atragerea investițiilor străine, atât în infrastructură cât și în domeniul social și schimbarea imaginii orașului. În noul mandat de primar, a reuşit să repare prin plombare unele porţiuni de drum iar altele au fost complet asfaltate. Printre acestea se numără străzile: Independenţei, D.Cantemir, Testemiţianu, Sadoveanu. De asemenea au fost asfaltate intrările de acces în blocurile locative din str. Independenţei. (nr. 127 – 135) şi parţial, mai este necesar de finalizat lucrul la blocurile (nr. 89 – 95).
Își dorește să se ducă la bun sfârșit reparația capitală a străzii Independenței care va începe în primăvara anului viitor pentru a finisa lucrul până în toamnă.
Un alt rezultat important este că până la 17 septembrie curent, în satul Vrănești va fi amplasat un teren de joacă pentru copii, cadou în ajun de hram. De asemenea au fost pregătite toate instituțiile subordonate primăriei către sezonul rece.
Principalul obiectiv pe viitor este să execute toate punctele din platforma electorală, să-și onoreze promisiunile date oamenilor și desigur încă multe altele. Ca președinte al Asociației primarilor din raion, utilizează toate legăturile pentru a-și ajuta colegii primari, indiferent de apartenența politică, pentru că doar împreună vor izbuti ridicarea niveului de trai al oamenilor din raion.