O lume mai bună pentru femei este o lume mai bună pentru...

O lume mai bună pentru femei este o lume mai bună pentru toţi

686
DISTRIBUIȚI

Acesta este principiul vieţii şi activităţii Ludmilei PROCIUC, femeia din raionul Sângerei, lider între femei, preşedintele Organizaţiei de Femei a Consiliului Interramural al Sindicatelor din raion în cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatului din R. Moldova. Pornind de la acest principiu al său, Ludmila reuşeşte multe lucruri în raion pentru schimbarea vieţii în bine, a condiţiei femeii, angajată a susţinerii şi încurajării femeii în tendiţele ei de afirmare şi de însuşire a unor abilităţi de independenţă economică. Ea face tot posibilul ca femeile din raion, în orice domeniu nu ar fi, să se regăsească acasă, să nu plece, să nu-şi lase copiii şi familiile, să demonstreze că ele sunt puternice. În acest sens m-aş referi la activităţile mai recente, organizate de Ludmila PROCIUC în teritoriu pentru femeile din spaţiul rural şi reabilitarea lor, asigurarea unor condiţii şi teren fertil de afirmare, drept imbold de activitate pentru viitor, care le dă încredere şi le şterge frica pentru ziua de mâine.

„Datorită spiritului întreprinzător al preşedintei noastre am vizitat şi am luat cunoştinţă cum şi-au căpătat independenţa economică multe femei din localităţile raionului prin afaceri de creştere a trandafirilor, a florilor în sere, a arbuştilor, şi prin creşterea pomuşoarelor, zmeurei, prin coacerea pâinii de casă pentru mecanizatorii localităţii. Ultima dintre vizitele recente am făcut-o în satul Coşcodeni, în familia Ungureanu, unde doamna Eugenia ne-a demonstrat cum îşi susţine soţul şi feciorii în afacerea ce o protejează şi o dezvoltă. Această familie colectează şi usucă în propria uscătorie măcieş. Totodată întreţin plantaţii de pruni. Cresc prune, le usucă în propria uscătorie şi le realizează peste hotare având un parteneriat bine stabilit. Antreprenorul Ion UNGUREANU cu suflet deschis a oferit un şir de recomandări şi a încurajat implicarea în asemenea activităţi a femeilor ca să aibă cu ce trăi şi oportunităţi pentru viitorul copiilor, stabilitate financiară şi încredere în viitor. Totodată el a demonstrat cum asigură şi locuri de muncă pentru consăteni, cu condiţiile de remunerare cu regularitate şi prin afacerea lor contribuie la îmbunătăţirea vieţii familiilor din localitate.
Una dintre femeile participante la această vizită în teritoriu ne-a spus că ar prelua această ideie şi ar dezvolta-o în localitatea sa. Cel puţin pentru început ar organiza un punct de colectare a măcieşului din văile localităţilor primăriei Izvoare de unde face parte. Ar implica femeile şi copiii, după care ar organiza uscarea producţiei de măcieş, aşa cum a stabilit în timpul vizitei date.
Astfel, Ludmila PROCIUC este liderul femeilor sindicaliste din raion care îşi asumă sarcini, responsabilităţi, îşi asumă griji în plus, doar că să sprijine femeile, membrele sindicatului. Multe dintre ele sunt lideri de sindicat în colectivele unde lucrează şi promovează în sânul colectivelor acest suflu de încredere că femeile sindicaliste pot reuşi peste tot. Ele preiau experienţa Ludmilei, pentru că ea mai întâi a făcut ordine şi a demonstrat că-i reuşeşte acest lucru în cadrul organizaţiei sale primare de sindicat, la Centrul de Sănătate Publică Sângerei, unde este preşedintă. Apoi s-a implicat în proiecte diferite pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor salariaţilor, pentru alimentarea corectă, pentru încurajarea femeilor de afaceri şi viitoarele antreprenoare.
Bine pregătită, cultă, frumoasă, inteligentă Ludmila PROCIUC are bunătate sufletească pentru fiecare colegă din sindicate şi putere de a răzbate pentru fiecare persoană. Femeile din sindicate o urmează pentru felul ei de a fi:”Conlucrăm în diferite activităţi. Am fost aceea care am propus-o la funcţia care o deţine, este modelul femeii de care are nevoie mişcarea sindicalistă la ziua de astăzi,”, ne-a spus Maria RAPCOVSCHI, preşedintele Federaţiei Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei. Activiştii din sindicat conlucrează cu ea şi cel mai mult o apreciază pentru puterea sa de a reuşi, de a depăşi bariere, birocratice inclusiv, ascunse prin interese de partid.
Vezi continuarea în nr.10 al ziarului