Tânărul Nicolae CHELMESCU este antrenor la Școala de Sport „Dumitru Atanasov” din or. Sângerei. Este cel mai tânăr antrenor al instituției și ca vârstă, și ca carieră profesională. Antrenează copii la disciplina judo. Îi ia de la zero și îi ridică prin antrenamente și munca sa intensă până la podim de campioni. Necăutând la cariera profesională abia la 5 ani ajunsă, el a adus Școlii de Sport prinosuri vădite: medalii de aur, de argint și de bronz de la Campionatele Naționale de Judo și de la Campionatul balcanic din Muntenegru.

Lucrează cu 45 de copii, înscriși la judo de către antrenor, adică cu mult mai mult decât prevede norma, de câte 15 sportivi în fiecare din cele două grupe câte le antrenează. De mici îi ia sub aripa sa ocrotitoare. Mici și mai măricei, el nu refuză pe nimeni. În vrerea fiecărui copil doritor să se antreneze la judo, tânărul antrenor simte privirea unor perechi de ochi cu rugăminți: și eu vreau la judo, la tine. Antrenorul, deși tânăr, are o simțire aparte pentru fiecare copil și o bunătate sufletească – boț de aur. El nu uită nici pentru o clipă că în pielea lor a fost și el, nu demult. Nerăbdător de a fi sportiv judo a fost și el. S-a antrenat și a crescut ca sportiv la Iulian PIATCOVSCHI, maestru în sport și antrenorul emerit al republicii și sportului național. Aceasta a fost întâia Școală de judo a antrenorului în devenire, una temeinică și pe viață. După care el a intrat la facultatea de sport. Antrenorul emerit l-a îndemnat să facă studiile universitare, să se regăsească pentru mai departe în lumea sportului. Tânărul Nicolae a urmat acest sfat și indemn al mentorului său. După acest parcurs, cu urmarea studiilor și plecările peste hotare pentru a câștiga un ban de sine stătător, cum era obișnuit să facă un ban al său de la 14 ani, Nicolae s-a mai ciocnit de o provocare. Un alt maestru și campion național judo, Viorel MIDRIGAN, fiind în postura de director al Școlii de Sport „D. Atanasov”, i-a sugerat că ar fi bine să se gândească la rolul său de antrenor în cadrul școlii.„ Nu m-a grăbit, să iau o decizie în acest sens. Domnul MIDRIGAN doar mi-a sugerat să ar fi bine să mă regăsesc printre antrenorii judo ai școlii. „Eu cred că în noaptea ceea nu am avut somn. Intuitiv simțeam o chemare, că trebuie să accept. N-a durat mult timp, mai repede am acceptat decât a crezut mentorul meu. Binecuvântarea în activitatea mea de antrenor vine de la Viorel MIDRGAN și pentru aceasta am cuibărit recunoștința în suflet pentru toată viața,”a reflectat tânărul antrenor.
„Nici pentru un pic nu am pus la tăgadă, de va accepta Nicolae propunerea sau ba. Am știut intuitiv că așa o să fie. El nu e o întâmplare în sportul judo. Este tot un fenomen. Deține o arta de antrenor specifică. Este un trimis al lui Dumnezeu pentru copiii cu care se ocupă și care-l adoră nemărginit”, susține acest punct de vedere Viorel MIDRIGAN. Este mândru de alegerea făcută pentru Nicolae și este sigur că o să ridice mulți copii pe podiumul succesului.
Și părinții sunt satisfăcuți în aceeași mare măsură de faptul că copiii lor au norocul să fie antrenați de acest tânăr, echilibrat, bun, profesionist, cu caracterul format specific muncii cu copiii, cu pasiune pentru ceea ce face și cu dragoste de sportivii săi, ca de ai săi frați și surori. Aceasta ne-a mărturisit cu profundă recunoștință mama Rodica LABIC, educatoare la grădinița de copii din satul Vrănești: „De 4 ani de zile fiica mea Anastasia se antrenează judo la antrenorul Nicolae Ghelmescu. Acum sunt mândră de alegerea făcută. Este un antrenor de nota 10, ca specialist, ca caracter. Fiica mea deține medalia de aur la Campionatul balcanic. Pur și simplu îl adora ca cerințe de antrenor și ca amic. El împarte bucățica sa cu copiii pe care-i antrenează. Nu am crezut copiii noștri în creșterea lor vor mai putea avea parte de asemenea tineri ca Nicolae. Sunt fericită ca părinte că vă și să simt că copilul meu, ai noștri au parte de acest suflet generos de antrenor. El este și un bun psiholog, un caracter bine format , este prietenul lor, este totul pentru copii noștri ,” a intervenit mama campioanei.
Copiii antrenați de acest talentat tânăr au câștigat și dețin în palmares 5 medalii câștigate la campionatele Republicii Moldova: trei de aur, una de argint și alta de bronz. La campionatul balcanic discipolii antrenorului Nicolae CIOBANU a ocupat locul III; Nicolae LOPOTENCO– locul II. La nivel național deține locuri remarcabile intre echipe participante. Din 32 de echipe, au ocupat locul V. În alte competiții la nivel național dețin locul III. Și toți sportivii săi sunt crescuți de la zero, fără nici un pic de experiență sau deprindere.
Acum sunt în cantonamente, se pregătesc activ și cu implicare pentru a câștiga noi medalii la campionatul balcanic. Cald, deschis, iubitor de copii și simplu, bun înțelegător al copiilor pe care-i antrenează. Sunt și provin din familii modeste, în mare parte de la Vrănești cum provine și el din astfel de mediu modest, dar cu aleasă educație și șapte ani de acasă, nepierduți pe drum. Așa este antrenorul, așa-i sunt copiii pentru care el este ghidul lor în sportul pe tatami. Se înțeleg reciproc și se iubesc reciproc. „Am zis că este trimisul lui Dumnezeu pentru copii noștri”, nu coboară de pe pozițiile lor părinții. De admirație și mulțumire că copiii lor au parte de această educație aleasă prin sport și de dezvoltare armonioasă.
Acest lucru îl susține și actualul director al Școlii de Sport „D. ATANASOV” Roman MIȚIC:„ Suntem deplin satisfăcuți de activitatea antrenorului Nicolae CHELMESCU. Lucrează frumos cu copii, și are multă grijă de fiecare, de parcă sunt frații și surorile sale. Îi știe a motiva, îi știe a încuraja, a-i alina. Cu ei mănânc, cu ei doarme. Bucuria copiilor de a petrece timpul liber și a se antrena la acest tânăr sportiv o cunosc părinții, colegii copiilor în școală. Ei mărturisesc cât de mult le place sportul pe tatami cu antrenorul lor. În genere școala noastră are antrenori minunați și cei cu experiență, și acești tineri antrenori cum este Nicolae, cum este Cristina SÎRBULEȚ. Te simți confortabil sufletește ca administrator când știi că în echipă ai asemenea specialiști și tineri dedicați”.
Acasă când revine tot în reveria și dragostea de ceea ce face, pentru că poate împărtăși totul cu soția sa, tot antrenoare judo, la grădinița nr. 6 a activat cu luptători de două șchioape, care tot visează să devină campioni. Doar că face o pauză acum. L-a făcut fericit pe soțul Nicolae. La vârsta sa de 27 de ani a devenit tată de fetiță. Crede că tot o viitoare campioană, doar că de data această pregătită va fi de ambii părinți antrenori. Ei împreună pășesc cu drag și cu dragoste spre aceste culmi viitoare. De-a Domnul împliniri și binecuvântare.






